Un nou ORDIN privind interzicerea colectării ilegale a banilor în şcoli şi grădiniţe
4159
Şefa-adjunct a Direcţiei generale educaţie tineret şi sport Chişinău Viorica Negrei spune că a fost emis un ordin prin care se interzice colectarea banilor în instituţiile de învăţământ şi cele preşcolare din municipiu în special în ajun de sărbătorile de iarnă. Totuşi, funcţionara spune că părinţii sunt cei care insistă ca micuţilor să li se cumpere cadouri la matineele de la sfârşit de an.
În acest context, Viorica Negrei spune că orice iniţiativă de colectare de bani poate să vină exclusiv din partea părinţilor, iar profesorii, educatorii sau directorii instituţiilor nu trebuie să aibă nicio atribuţie la strângerea acestor bani.
„Nu există niciun regulament în care să se menţioneze dreptul sau interdicţia de a organiza matinee de sărbători. În planul Direcţiei sunt planificate sărbătorile de iarnă, pentru că sunt nişte sărbători tradiţionale şi trebuie să le creăm condiţii pentru ca micuţii să simtă atmosfera de sărbătoare. Cadrele didactice trebuie să găsească o modalitate de a organiza aceste sărbători în limita bugetului existent", a declarat Viorica Negrei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















