Șapte reguli de viață – un îndrumar practic de la Arnold Schwarzenegger despre cum să construim viața pe care ne-o dorim
3104
Arnold Schwarzenegger este una dintre persoanele autorizate de chiar parcursul vieții lui să vorbească despre instrumentele cele mai potrivite pentru a obține succesul. Născut într-un mic sat din Austria, Arnold a țintit întotdeauna sus. Nu a acceptat roluri secundare și nici funcții politice minore. A obținut succese răsunătoare, dar a cunoscut și eșecul, pe care nu l-a considerat înfrângere, ci o lecție prețioasă de viață.
„Titlul acestei cărți este Fii util, pentru că acesta este cel mai bun sfat pe care mi l-a dat tatăl meu”, explică actorul. „Am scris această carte în semn de respect față de aceste cuvinte și pentru a transmite mai departe sfatul lui”.
Fostul ofițer nazist care nu și-a încurajat niciodată fiul să-și urmeze visurile nu este chiar modelul părintelui ideal. Dar, în ciuda acestui fapt, Arnorld mărturisește că datorează enorm educației primite. „În familia lui Gustav Schwarzenegger nu puteai să pleci când vrei de acasă, iar mesele nu erau gratuite. Trebuia să fac 200 de genuflexiuni în fiecare dimineață doar pentru a-mi câștiga micul dejun. Nu există metodă mai bună de a-ți face poftă de mâncare decât mișcându-te sus-jos, asemenea unui pogo stick, pe stomacul gol. Datorez foarte multe lucruri educației pe care am primit-o. Am fost făcut pentru ea și de ea. Nu aș fi cine sunt azi fără vreuna dintre aceste experiențe”.
Cu umor, dar și cu o duritate bine dozată, Arnold Schwarzenegger apelează la exemple din propria viață ca să descrie „instrumentele” necesare pentru a crea destinul dorit. „Viziunea este cel mai important lucru. Viziunea este scop și sens. A avea o viziune clară înseamnă să ai o imagine despre cum ai vrea să arate viața ta și un plan pentru a ajunge acolo”. La fel de importantă este și gândirea la scară mare, la care se adaugă un program riguros de muncă.
Schimbarea perspectivei în cazul unui eșec, dezvoltarea curiozității, deschiderea către ceilalți și practicarea recunoștinței sunt teme abordate pe larg în cele șapte capitole ale cărții. Pe lângă exemplele din propria existență, Arnold Schwarzenegger face referire și la episoade cu valoare motivațională din viețile unor sportivi celebri, actori sau regizori hollywoodieni foarte cunoscuți, prieteni de-ai săi. Nu lipsesc referirile la literatură, la autori populari precum Haruki Murakami sau Marcus Aurelius.
Multe episoade din carte aduc detalii mai puțin cunoscute despre momente dureroase din viața actorului, cum ar fi faptul că era să moară în urma unei erori chirurgicale, când s-a operat la inimă sau situația sa familială. „Mi-am distrus familia. Niciun alt eșec nu m-a făcut să sufăr atât de mult”. O mărturisire surprinzătoare a actorului și omului politic este și aceasta: „Am o regulă. Poți să-mi spui Șnițel, poți să-mi spui Termie, Arnie sau Schwarzie, dar nu-mi spune niciodată că sunt un om care s-a realizat prin propriile forțe”. Fostul guvernator al Californiei nu crede în acest concept, ci are convingerea că în lucrul numit „viața împreună” totul este interconectat, iar recunoștința și atenția față de ceilalți sunt acele reguli ale jocului care ne pot transforma pe toți în câștigători.
22.03.2026
09:32
283
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
347
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
341
Horoscopul zilei 22.03.2026
485
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
633
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
544
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
698
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
702
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
833
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
759
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
22.03.2026
09:32
250
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
330
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
324
Horoscopul zilei 22.03.2026
473
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
623
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
538
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
691
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
696
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
827
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
753
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
961
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
748
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
799
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
914
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
972
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
896
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
817
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
883
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
903
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
942
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
879
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
832
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
849
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
992
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
919
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
Horoscopul zilei 22.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














