Șapte ani de închisoare pentru un șofer beat care a ucis patru oameni


Şapte ani de detenţie cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de cinci ani. Acesta a fost verdictul dat unui locuitor al satului Gura Galbenei care, în august
Tragedia a avut loc pe 14 august 2010, în jurul orei 22.00. Conducând în stare de ebrietate un microbuz, între satele Valea-Perjei şi Ecaterinovca, inculpatul a ieşit brusc pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un automobil care circula regulamentar.
În urma impactului, şoferul și doi pasageri (cetăţeni ruşi - n.r.) ai automobilului şi un pasager din microbuz au decedat, iar inculpatul şi alte două persoane au fost internate cu leziuni grave în spital.
După ce s-a externat din spital, inculpatul a fugit. Mai bine de un an acesta s-a eschivat de la răspunderea penală. La sfârșitul lunii iulie curent, acesta a fost reținut și deferit justiției.
Sentinţa este cu drept de atac.
De la începutul anului curent, 21 de persoane au fost condamnate la închisoare pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau pentru un accident soldat cu decesul unor persoane.









































































