VIDEO // „Săptămâna MEMORIEI” pentru a aminti DRAMA basarabenilor sub OCUPAȚIA SOVIETICĂ: Cetățenii, îndemnați să-și facă publice, prin poze, înregistrări audio și video, istoriile familiilor care au avut de suferit, inclusiv de pe urma DEPORTĂRILOR
2396
Cetățenii R. Moldova și ai României sunt îndemnați să povestească public istoriile personale și de familie, însoțite de poze și înregistrări, documente și propriile mărturii despre ocupația sovietică și deportările staliniste, precum și despre participarea la operațiunea de eliberare a Basarabiei de sub ocupația sovietică.
Invitația a fost lansată astăzi de către Partidul Unității Naționale (PUN) care a inițiat o campanie istorică numită „Săptămâna Memoriei” ce va fi desfășurată în perioada 28 iunie – 6 iulie a fiecărui an.
Evenimentul a avut loc pe 12 iunie, ziua în care acum 79 de ani avea loc primul val al deportărilor staliniste în Basarabia ruptă de la România și ocupată de sovietici, iar „Săptămâna Memoriei” cuprinde și alte evenimente tragice din istoria românilor: 2 iunie – 26 iulie 1941 – operațiunea de eliberarea a Basarabiei de sub ocupația sovietică; 28 iunie 1940 – ziua ocupației sovietice a Basarabiei; 5-6 iulie 1949 – cel de-al doilea val al deportărilor staliniste.
CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE
„Lunile iunie-iulie sunt de un dramatism și o încărcătură simbolică deosebită în istoria românilor. În acest interval de timp s-au derulat evenimente care au marcat definitiv soarta poporul român de pe ambele maluri ale Prutului și locuitorii din Basarabia”, a explicat astăzi, într-o conferință de presă, liderul PUN, Octavian Țâcu.
Astfel, materialele și istoriile pot fi trimise trimise începând de astăzi „îmbrăcate” într-un chenar al „Săptămânii Memoriei”, după care urmează a fi difuzate, postate și distribuite în presa, tv, radio și pe rețelele de socializare, însoțite de haștagul #SAPTAMANAMEMORIEI.
CITIȚI și Calvarul DEPORTĂRILOR: „Au venit la ora 4.00 și ne-au luat, 60 de suflete într-un vagon. Ne-au spus că nu avem dreptul la nimic și că acolo vom rămâne pe viață”
Partidul Unității Naționale anunță, de asemenea, organizarea unor manifestări de comemorare a celor 80 de ani de la ocuparea sovietică a Basarabiei (28 iunie 1940), care se vor desfășura simultan în 28 de localități ale R. Moldova, României, dar și altele din Europa.
CITIȚI și DEPORTĂRI // Pojăreniul din Siberia
Totodată, pe parcursul „Săptămânii Memoriei”, membrii PUN vor organiza evenimente și vor depune flori la mai multe monumente ale deportărilor staliniste de pe teritoriul R. Moldova.
APEL LA MOBILIZARE PENTRU SĂPTĂMÂNA MEMORIEI
Partidul Unității Naționale face apel la românii de pretutindeni și la toți cetățenii Republicii Moldova să se implice activ în participarea și organizarea Săptămânii Memoriei, pentru a oferi un exemplu generațiilor actuale, trecute și viitoare, că ne pasă de trecut și nu-l vom uita niciodată.
Ocupația sovietică i-a marcat pe toți locuitorii Basarabiei în mod egal, indiferent de etnie și limba vorbită, iar comemorarea acestor evenimente tragice trebuie să ne unească pentru un viitor european.
LISTA ACTIVITĂȚILOR PLANIFICATE ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ:
- 28 iunie 2020, ora 11-00 „Flash Mob” lansarea Săptămâna Memoriei în fața Parlamentului
- 28 iunie 2020, ora 14:00, loc. Sociteni, raionul Ialoveni.
- 29 iunie 2020, ora 11:00, s. Nemțeni, raionul Hîncești;
- 29 iunie 2020, ora 13:00, s. Tomai, raionul Leova;
- 30 iunie 200, ora 11:00, mun. Soroca;
- 30 iunie 2020, ora 13:00, s. Vărzăreuca, raionul Florești;
- 01 iulie 2020, ora 11:00, memorialul de la Avdarma, UTA Găgăuzia;
- 01 iulie 2020, ora 13:00, or. Taraclia;
- 02 iulie 2020, ora 11:00, s. Micleușeni, raionul Strășeni;
- 02 iulie 2020, ora 13:00, or. Călărași;
- 03 iulie 2020, ora 11:00, or. Orhei, Cimitirul Eroilor;
- 03 iulie 2020, ora 13:00, s. Tabăra, raionul Orhei;
- 04 iulie 2020, ora 11:00, s. Tiganca, raionul Cantemir;
- 04 iulie 2020, ora 13:00, s. Cania, raionul Cantemir;
- 05 iulie 2020, ora 11:00, mun. Bălți;
- 06 iulie 2020, ora 11:00, mun. Chișinău, Monumentul deportaților de la Gara Feroviară și Cimitirul Eroilor România.
29.12.2025
17:54
52
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
229
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
251
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
304
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
291
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
330
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
306
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
13:06
384
Concurs controversat cu premiu auto duce la acuzații de finanțare ilegală pentru un susținător al partidului „Șansa”
29.12.2025
12:51
769
Zelenski pierde calmul în fața afirmațiilor surprinzătoare ale lui Trump despre Rusia și Ucraina la conferința de la Mar-a-Lago
29.12.2025
12:44
374
Guvernul susține IMM-urile printr-un nou acord pentru eficiență energetică și competitivitate sporită
29.12.2025
16:55
48
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
114
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
258
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
266
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
304
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
285
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
13:06
364
Concurs controversat cu premiu auto duce la acuzații de finanțare ilegală pentru un susținător al partidului „Șansa”
29.12.2025
12:51
704
Zelenski pierde calmul în fața afirmațiilor surprinzătoare ale lui Trump despre Rusia și Ucraina la conferința de la Mar-a-Lago
29.12.2025
12:44
356
Guvernul susține IMM-urile printr-un nou acord pentru eficiență energetică și competitivitate sporită
29.12.2025
12:32
516
SUA oferă Ucrainei garanții de securitate pentru 15 ani, Zelenski cere prelungirea și referendum pentru planul de pace. Legea marțială va fi ridicată după război.
29.12.2025
12:12
386
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
29.12.2025
11:39
407
Parisul găzduiește în ianuarie o întâlnire crucială a aliaților Kievului pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei
29.12.2025
11:38
333
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
29.12.2025
11:38
399
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
29.12.2025
10:54
552
Condamnare cu suspendare pentru tânărul care a furat aproape 500 000 de lei destinați Partidului „Șor” în scopul finanțării protestelor
29.12.2025
10:49
447
Bărbat condamnat la închisoare după un conflict violent pentru un loc de parcare în Chișinău
29.12.2025
10:30
431
Întâlnirea Trump-Zelenski la Mar-a-Lago: Pacea în Ucraina, încă un vis îndepărtat din cauza problemelor „spinoase” teritoriale
29.12.2025
10:06
485
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
29.12.2025
09:42
418
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
29.12.2025
08:45
460
Horoscopul zilei 29.12.2025
29.12.2025
08:09
478
Von der Leyen salută progresele în discuțiile de pace pentru Ucraina și subliniază importanța garanțiilor de securitate
29.12.2025
02:03
668
Trump sugerează o posibilă întâlnire trilaterală SUA-Rusia-Ucraina pentru reluarea dialogului și reconstrucția Ucrainei
29.12.2025
01:52
631
Zelenski subliniază divergențele cu Rusia privind Donbas și posibilitatea unui referendum pentru soluționarea conflictului
29.12.2025
01:17
647
Trump se arată dispus să viziteze Ucraina pentru a sprijini un posibil acord de pace cu Rusia
29.12.2025
00:52
676
Planul de pace aproape finalizat: Zelenski și Trump cad de acord asupra a 90% dintre puncte
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














