S-au dat drept polițiști și au RĂPIT trei bărbați pe teritoriul R. Moldova, estorcând 100 de mii de euro în schimbul libertății acestora: Banii, transmiși infractorilor într-un vas din plastic
2407
Trei oameni de afaceri din Tiraspol au trecut prin clipe de groază după ce au fost răpiți pe malul drept al Nistrului în ziua când au venit la Chișinău după cumpărături.
Cazul a avut loc acum patru ani, în februarie 2016, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că abia acum doi bărbați din Chișinău au fost condamnați la câte 13 ani și 8 luni închisoare, iar cel de-al treilea – la 14 ani și 4 luni închisoare pentru obținerea, prin șantaj, a peste două milioane de lei.
Filmul infracțiunii pornește cu montarea, de către trei inși cu vârste între 39 și 49 de ani, a unui dispozitiv de localizare și poziționare globală (GPS) la automobilul de model „Range Rover” cu care se deplasau victimele.
Când cei trei oameni de afaceri de la Tiraspol s-au pornit spre casă, infractorii s-au mascat și i-au oprit în localitatea Chetrosu, Anenii Noi, blocându-le drumul.
Aceștia le-au ordonat bărbaților să iasă din automobil și, refuzând să se legitimeze, au percheziționat victimele sub pretextul că ar deține droguri.
Ulterior, oamenii de afaceri au fost încătușați, li s-au pus cagule pe cap și au fost urcați într-un autoturism de model „Volkswagen Transporter”, iar unul dintre membrii grupului a urcat la volanul automobilului victimelor pe care l-a transportat într-un loc ascuns, într-o suburbie a Chișinăului.
Doi dintre bărbați au fost ținuți într-un beci, iar altul – într-o încăpere tehnică, unde au fost amenințați cu pistoale pe parcursul a mai bine de 24 de ore. Între timp, infractorii le-au sechestrat actele, bunurile cumpărate în acea zi, precum și peste 13 500 de lei.
În final, victimele au fost eliberate și li s-a spus unde le este parcat automobilul, dar „favoarea” a fost făcută în schimbul a 100 000 de dolari sau circa două milioane de lei.
Victimele au mers acasă și au transmis, în zona orașului Tighina, banii estorcați, punându-i într-un vas din plastic.
Ulterior, cei trei pătimiți au alertat forțele de ordine, care i-au reținut pe făptași.
Sentința este cu drept de atac.
30.03.2026
22:06
37
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
55
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
309
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
266
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
345
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
318
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
383
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
350
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
389
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
437
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
20:33
255
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
230
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
319
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
295
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
357
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
324
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
367
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
416
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
374
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
386
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
372
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
370
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
382
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
734
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
438
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
461
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
794
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
656
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
715
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
598
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1395
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
727
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
492
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
646
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
599
Horoscopul zilei 30.03.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














