Stiri

S-a dovedit ştiinţific: muzica este mult mai benefică pentru noi decât se credea până acum

Știri 12.02.2016 10:44 Vizualizări874
S-a dovedit ştiinţific: muzica este mult mai benefică pentru noi decât se credea până acum

Cercetătorii finlandezi au confirmat: cântatul ajută la îmbunătăţirea funcţiilor creierului şi transmite o stare de bine persoanelor aflate în primele stadii de demenţă. Rezultatul a fost obţinut în urma finalizării unui studiu, care a inclus 89 de indivizi diagnosticaţi cu demenţă în stare incipientă şi moderată, scrie descopera.ro.

Pe parcursul a zece săptămâni, subiecţii au fost învăţaţi să cânte diferite piese, dar şi să asculte cu atenţie melodiile pe care ei le preferau. Conform rezultatelor obţinute, s-a dovedit faptul că pacienţii care au participat la cursurile de canto, dovedeau capacităţi cognitive sporite. Această performanţă a fost obţinută îndeosebi în cazul indivizilor cu o vârstă mai mică de 80 de ani şi care manifestau simptomele demenţei în stare incipientă. În cazul celor care au fost rugaţi să asculte muzica lor preferată, s-a arătat că beneficiile apar doar la cei care erau diagnosticaţi cu demenţă în stare avansată.

Pe parcursul cercetării, oamenii de ştiinţă finlandezi au aflat că atât cântatul cât şi ascultatul muzicii ajută la reducerea depresiei. Acest rezultat a fost obţinut mai ales în cazul subiecţilor care sufereau de Alzheimer.

„Dat fiind faptul că, la nivel global, bolile asociate cu deficienţa de memorie sunt tot mai întâlnite, iar tratamentele de care dispunem nu dau întotdeauna rezultatele dorite, trebuie să găsim noi modalităţi de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Conform rezultatelor pe care le-am obţinut, muzica ar putea fi folosită în mod eficient la tratarea unor boli cum este, de exemplu, demenţa. În acest sens, am putut demosntra că activitatea de a cânta îi ajută în mod special pe pacienţii care prezintă primele simptome asociate cu acestă boală", a declarat cercetătorul finlandez Teppo Sarkamo.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri