Ruta cultural-turistică „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt”, cu 30 de obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului, ar putea fi extinsă și în Ucraina
1069
Ruta cultural-turistică „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt”, creată în anul 2019 de către Republica Moldova și România, fiind prima rută transfrontalieră din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic ce cuprinde 30 obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului, legate istoric și legendar de numele Marelui Voievod, ar putea fi extinsă și în Ucraina.
Drept urmare, această rută ar putea deveni una internațională, dacă va traversa trei state.
Subiectul a fost abordat recent de către secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, directorul general adjunct al Agenției de Investiții, Ion Iordachi, șefa Agenției de Stat pentru Dezvoltarea Turismului din Ucraina, Mariana Oleskiv, și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina, în cadrul unei ședinței online privind perspectivele de cooperare moldo-ucraineană în domeniul turismului.
Ruta urmează să includă obiective turistice din Ucraina aflate în legătură istorică sau legendară cu personalitatea lui Ștefan cel Mare, iar site-ul oficial al rutei va fi tradus și în limba ucraineană.
„Oficialii și-au exprimat deschiderea pentru extinderea rutei cultural-turistice „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” în Ucraina, cât și dezvoltarea altor proiecte comune, ce vor contribui la valorificarea și promovarea potențialului turistic. S-a stabilit constituirea unui grup de lucru trilateral (Republica Moldova – Ucraina - România) privind realizarea acestui proiect. Totodată, pentru dezvoltarea și extinderea rutei în Ucraina urmează să fie semnat un memorandum de colaborare între părți”, informează Ministerul Culturii.
Ruta cultural-turistică „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt” străbate 18 localități din Republica Moldova și România, fiind prima rută transfrontalieră din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, ce cuprinde 30 obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului, legate istoric și legendar de numele Marelui Voievod. Acestea au tangență directă cu viața lui Ștefan cel Mare și Sfânt prezintă valoare cultural-istorică pentru noi ca neam, precum și un important element de identitate prin care vorbim turiștilor străini despre trecutul și prezentul nostru.
10.04.2026
08:16
91
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
390
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
485
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
469
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
449
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
423
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
521
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
591
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
621
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
555
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
10.04.2026
08:16
23
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
382
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
478
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
459
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
445
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
419
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
516
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
586
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
616
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
550
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
508
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
518
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
576
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
573
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
571
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
514
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
602
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
541
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
553
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
839
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
560
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
638
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
732
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
955
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
748
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
688
Horoscopul zilei 09.04.2026
Horoscopul zilei 10.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














