Rușii îi amenință pe soldații ucraineni că, după referendumul din Zaporojie, vor fi considerați trupe de ocupație
1124
Profimedia
Trupele ucrainene trebuie să părăsească imediat întreaga regiune Zaporojie, în caz contrar, după referendum, vor fi considerate trupe de ocupație, a avertizat Vladimir Rogov, membru în consiliul de administrație a regiunii, potrivit agenției RIA Novosti. Armata rusă ocupă în prezent circa 73% din teritoriul regiunii Zaporojie, restul de 27% fiind sub controlul regimului de la Kiev.
„Forțele armate ale Ucrainei trebuie să părăsească imediat restul regiunii Zaporojie. În caz contrar, după un referendum urmat de retragerea regiunii din Ucraina, declararea independenței și alipirea la Federația Rusă, trupele ucrainene vor fi considerate ca ocupanți, iar orice acțiune a lor - ca o agresiune împotriva Rusiei”, a declarat Vladimir Rogov, citat de RIA.
Pe 19 septembrie, Camerele Publice ale Republicilor Populare Donețk și Lugansk au făcut apel la liderii celor două autoproclamate republici, Denis Pușilin și Leonid Pasecinik, să organizeze imediat referendumuri de de a se uni cu Rusia.
A doua zi, autoritățile din Donețk și Lugansk au anunțat că referendumurile vor avea loc de pe 23 septembrie până pe 27 septembrie. Pe 20 seprembrie, administrațiile din regiunile Herson și Zaporojie au anunțat planuri de a organiza referendumuri la aceeași dată.
Potrivit acestora, alipirea la Rusia le va securiza teritoriile și va restaura dreptatea istorică. În opinia lor, organizarea referendumurilor este extrem de necesară, în contextul actelor de teroare constantă ale autorităților naționaliste din Ucraina și ale statelor NATO, care furnizează arme pentru uciderea civililor, mai scrie RIA.
Şeful AIEA: Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie „continuă se se deterioreze”
Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) - cea mai mare din Europa - „continuă să se deterioreze”, a avertizat miercuri directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, atenţionând că „nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal”, potrivit France Presse, preluată de Agerpres.
Grossi s-a exprimat într-o reuniune desfăşurată la Reprezentanţa permanentă a Franţei pe lângă ONU, în deschiderea căreia a vorbit preşedintele francez Emmanuel Macron.
Directorul AIEA a afirmat că a abordat problema siguranţei centralei din Zaporojie cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, cu care s-a întâlnit miercuri în marja Adunării Generale a ONU.
„Atât timp cât bombardamentele continuă, riscurile sunt enorme”, a adăugat el. Grossi a avut o întâlnire şi cu şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, a spus el ulterior într-o conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa „să poată să se deplaseze în curând la Kiev şi poate mai târziu în Rusia".
Nu s-a ajuns deocamdată la niciun acord privind instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, a recunoscut şeful AIEA, adăugând totuşi că „adevăratele negocieri privind parametrii” acestei zone se află abia „la început”.
Autorităţile ucrainene au acuzat miercuri Rusia că a bombardat, din nou, zona centralei, asigurând totodată că nivelul de radiaţie nu l-a depăşit pe cel normal. „Chiar şi în cele mai rele condiţii, diplomaţia nu trebuie să se oprească. Ţine de responsabilitatea noastră să facem acest lucru cu propuneri pragmatice şi realiste şi asta este ceea ce încercăm să facem”, a mai spus Rafael Grossi.
La reuniunea amintită, mai multe ţări participante au denunţat „militarizarea” de către Rusia a centralei nucleare din Zaporojie (sudul Ucrainei), care ameninţă securitatea nucleară. Într-o declaraţie comună adoptată în finalul acesteia, miniştrii de externe ai Germaniei, Canadei, Franţei, Italiei, Regatului Unit şi Ucrainei, precum şi reprezentanţi ai Coreei de Sud, SUA şi Elveţiei au subliniat „cu tărie că militarizarea şi capturarea de către Rusia a centralei nucleare din Zaporojie sunt cauze fundamentale ale ameninţărilor actuale pe planul securităţii şi siguranţei nucleare”.
„Atragem atenţia că riscul crescut al unui accident nuclear va rămâne la nivelul periculos de ridicat atât timp cât Rusia va fi prezentă la uzina din Zaporojie”, afirmă aceştia. La rândul său, şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna a precizat că obiectivul este „o demilitarizare a centralei în cadrul suveranităţii Ucrainei”. Operatorul public al centralelor nucleare ucrainene, Energoatom, a evocat noi bombardamente miercuri în zona uzinei de la Zaporojie şi a cerut AIEA „acţiuni mai ferme” împotriva Moscovei.
Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de trupele ruse din primele săptămâni ale invaziei lor în Ucraina, lansată la 24 februarie, a fost vizată de mai multe bombardamente în ultimele luni, pentru care Kievul şi Moscova pasează responsabilitatea de la una la alta, acuzându-se reciproc de şantaj nuclear.
30.03.2026
18:02
56
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
65
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
208
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
214
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
210
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
211
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
252
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
275
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
262
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
588
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
17:24
37
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
38
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
111
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
126
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
178
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
240
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
230
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
525
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
323
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
358
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
675
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
570
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
618
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
490
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1244
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
618
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
415
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
572
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
540
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
664
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
697
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
881
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
29.03.2026
08:20
864
Horoscopul zilei 29.03.2026
1024
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
1039
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
953
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














