08:27:33 15.09.2025
Stiri

Rusia trece la Planul C: Cinci semne ale noii strategii a lui Putin

Actualitate 27.10.2022 09:59 Vizualizări1342
Rusia trece la Planul C: Cinci semne ale noii strategii a lui Putin

Pe măsură ce Rusia continuă să se confrunte cu pierderi uluitoare și eșecuri militare, Vladimir Putin a schimbat strategia în războiul care a început cu o invazie pe scară largă pe 24 februarie 2022.

Evoluțiile recente par să indice că Kremlinul se pregătește pentru un război total, la opt luni de la startul conflictului, trecând la un Plan C de rezervă.

Putin a anunțat o mobilizare parțială pe 21 septembrie pentru a înrola 300 000 de soldați rezerviști și a anexat oficial patru regiuni parțial ocupate ale Ucrainei, în urma referendumurilor, care au fost condamnate de comunitatea internațională ca fiind ilegale, potrivit Newsweek.

Experții consideră că există cinci semne importante care arată că Rusia se pregătește de un război total. Vă prezentăm mai jos aceste schimbări observate în ultimul timp la Moscova.

1.Economia Rusiei pe „picior de război”

În această săptămână, Vladimir Putin a pus aproape jumătate din economia rusă pe picior de război, potrivit analiştilor de la casa de brokeraj Loko Invest. Se estimează că 40% din economie lucrează pentru război, a raportat publicația independentă de știri în limba rusă The Moscow Times.

2.Adăposturi anti-bombe

Apar mai multe rapoarte despre spații reutilizate, transformate în adăposturi anti-bombe din Moscova și din alte zone. Canalul de Telegram „Atenție, Moscova” relatează că moscoviții care locuiesc în nordul orașului au subsolurile lor transformate în adăposturi anti-bombe, citând un locuitor din zonă care a spus că saltelele și paturile pliante sunt mutate în subsolurile blocurilor.

Duminică, guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a declarat pe canalul său Telegram că autoritățile locale intenționează să echipeze intrările clădirilor cu mai multe etaje cu indicatoare, care să ofere instrucțiuni privind accesul rapid la adăposturile anti-bombe.

3.Semne în spitale și clinici

Baza, un canal rus Telegram cu legături strânse cu poliția locală, a raportat că se înființează adăposturi în spitale și clinici din Moscova. Într-o clinică pentru copii din oraș a fost instalată un panou de avertizare pe care scrie „adăpost” și direcționează oamenii către o pivniță. Subsolul a fost folosit anterior de angajați, pentru a lua masa sau pentru a se schimba, a informat Baza pe 21 octombrie. Potrivit canalului de știri, adăposturi similare sunt înființate în mai multe spitale și clinici din Moscova.

4.Poliția din Moscova

Ofițerii de poliție din Moscova sunt scoși din oraș pentru antrenament pentru a mărșălui și a trage cu mitralieră, a raportat Baza pe Telegram. „Până acum, am avut mereu antrenament de tragere, dar numai cu pistolul și fără să ieșim din oraș. Acum mulți au mers deja pe terenuri de antrenament, au tras cu mitralieră, au aruncat grenade. Altora li s-a spus să se pregătească pentru exerciții”, a spus un ofițer rus de poliție.

5.Exerciții de evacuare de urgență

Kremlinul și parlamentul Dumei de Stat din Rusia se pregătesc pentru o eventuală evacuare de urgență. Agenția de știri de stat Interfax a citat serviciul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei spunând că un exercițiu de trei zile a început marți și va implica reprimarea „amenințărilor de natură teroristă” împotriva oficialilor, deputaților și senatorilor.

Krista Viksnins, asistent la Programul Transatlantic de Apărare și Securitate al Centrului pentru Analiza Politicii Europene, a declarat că evoluțiile recente sugerează că „Rusia se pregătește pentru ceva”.

„Se pare că Rusia pierde în prezent războiul din Ucraina, așa că Kremlinul trebuie să facă ceva drastic pentru a schimba cursul lucrurilor”, a spus Viksnins.

Semnele arată că Putin intenționează să pregătească Rusia pentru un război total, dar poate fi și o campanie de dezinformare mai amplă menită să înșele Occidentul.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri
14.09.2025 08:03 603 Horoscopul zilei 14.09.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte