Rubio reafirmă dorința de pace a SUA într-o convorbire cu Lavrov la Paris
1361
Aflat la Paris pentru o întâlnire cu europenii şi ucrainenii, secretarul de stat american Marco Rubio a avut, de asemenea, o convorbire telefonică cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Potrivit Departamentului de Stat, Rubio a reafirmat dorinţa preşedintelui Donald Trump de a încheia războiul.
"Preşedintele Trump şi Statele Unite au prezentat acum tuturor părţilor liniile generale ale unei păci durabile", a precizat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce. "Primirea pozitivă la Paris a acestui cadru american demonstrează că pacea este posibilă dacă toate părţile sunt dispuse să colaboreze", a adăugat ea. "Acum, lumea civilizată aşteaptă să vadă dacă Rusia este cu adevărat serioasă", a subliniat Bruce.
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Lavrov i-a transmis lui Rubio că Moscova este dispusă să continue cooperarea pentru a elimina "cauzele" crizei din Ucraina şi că vor menţine legătura pe măsură ce urmează întâlniri americane şi europene cu oficiali ucraineni.
PRIMELE DISCUŢII CU EUROPENII LA MASĂ
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a găzduit joi întâlnirea cu Rubio şi emisarul lui Trump, Steve Witkoff, la Palatul Elysee, în timp ce oficialii europeni şi ucraineni au pledat pentru cauza Kievului. Aceste discuţii au fost printre primele convorbiri substanţiale şi în persoană, vizând demersul de pace al lui Trump cu europenii implicaţi. Au reflectat îngrijorarea crescândă a Europei cu privire la deschiderea administraţiei americane faţă de Moscova, după eşecurile anterioare ale lui Trump de a asigura o încetare a focului.
Trump, care a exprimat dorinţa de a pune capăt rapid conflictului din Ucraina, s-a arătat frustrat atât de Moscova, cât şi de Kiev. Chiar dacă retorica SUA s-a îndreptat spre acceptarea versiunii ruseşti a conflictului. Rusia a considerat întâlnirile de la Paris drept o ocazie pentru Witkoff să informeze europenii despre discuţiile recente cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Oficialii francezi au descris discuţiile de la Paris ca fiind „excelente”, subliniind că europenii au revenit la masa negocierilor privind viitorul Ucrainei. „Toată lumea doreşte să obţină pacea. O pace solidă şi durabilă. Întrebarea este despre eşalonare”, a declarat Macron. Un consilier de rang înalt al lui Macron a precizat că discuţiile au reflectat "o convergenţă reală" cu obiectivul lui Trump de a încheia războiul.
NEGOCIATORII SE VOR ÎNTÂLNI DIN NOU SĂPTĂMÂNA VIITOARE LA LONDRA
Deşi nu s-au oferit multe detalii despre conţinutul discuţiilor, un oficial francez a spus că negociatorii de top se vor întâlni din nou la Londra săptămâna viitoare. Macron a lucrat pentru a împiedica discuţiile bilaterale dintre SUA şi Rusia să excludă europenii în privinţa viitorului Ucrainei. „Ceea ce este nou este că Statele Unite, Ucraina şi europenii s-au întâlnit în jurul aceleiaşi mese”, a remarcat Jean-Noel Barrot, ministrul francez de externe.
Ucraina acceptase luna trecută o propunere Trump pentru o încetare a focului, însă Rusia a respins-o. Părţile au convenit doar asupra limitării atacurilor împotriva infrastructurii energetice şi marine, dar se acuză reciproc de încălcări. Kievul şi aliaţii săi europeni au sperat să convingă Washingtonul să adopte o poziţie mai fermă faţă de Moscova, subliniind un atac rusesc care a ucis 35 de persoane duminică în oraşul Sumî.
Atacul este posibil să fi intensificat nevoia de a găsi pacea, au spus oficialii americani. Zelenski a declarat că Rusia a redus atacurile asupra instalaţiilor energetice ucrainene, dar a continuat să lovească infrastructura civilă. El a adăugat„ că încălcările încetării focului de către Rusia vor fi discutate la Paris, însă Ucraina nu va negocia chestiuni teritoriale până la un armistiţiu.
ZELENSKI ACUZĂ CHINA CĂ FURNIZEAZĂ ARME RUSIEI
Liderul ucrainean a reiterat acuzaţiile conform cărora Witkoff „susţine naraţiuni ruseşti” despre conflict. De asemenea, a acuzat China că furnizează arme şi praf de puşcă Rusiei, aceasta fiind prima dată când învinovăţeşte deschis Beijingul de asistenţă militară directă pentru Moscova.
Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Zelenski, a precizat că s-a întâlnit la Paris cu consilierul pentru politică externă al lui Macron, Emmanuel Bonne, şi alţi omologi britanici şi germani. De asemenea, el a discutat şi cu Rubio şi Witkoff. „Am realizat un schimb de opinii vis-a-vis de paşii următori pentru o pace justă şi durabilă, inclusiv implementarea unei încetări complete a focului, implicarea unui contingent militar internaţional şi dezvoltarea unei arhitecturi de securitate eficiente pentru Ucraina”, a scris Iermak pe X.
În Washington, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a discutat despre eforturile pentru o "pace durabilă" în Ucraina cu omologul său francez, Sebastien Lecornu, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell. Hegseth a încurajat Europa să-şi asume un rol mai important în apărarea continentului și a îndemnat Franța să crească cheltuielile de apărare.
Pe o platformă de socializare, Hegseth a menţionat că a avut o întâlnire „excelentă”, subliniind necesitatea ca europenii să îndeplinească un angajament de cheltuieli de apărare de 5% pentru a restabili descurajarea cu forţe convenţionale pregătite. Lecornu a numit discuţiile „productive” şi a declarat că acestea au inclus actualizări despre eforturile europene conduse de Franţa şi Marea Britanie pentru a oferi garanţii de securitate Ucrainei odată ce se ajunge la un armistiţiu.
DISCUŢII DESPRE IRAN
La Paris, oficialii americani au discutat, de asemenea, despre negocierile nucleare cu Iranul. Witkoff este aşteptat sâmbătă la Roma pentru o altă rundă de discuţii cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, despre programul nuclear iranian. S-au întâlnit timp de 45 de minute săptămâna trecută în Oman. Ambele părţi au caracterizat discuţiile recente ca fiind pozitive, dar au menţionat că orice acord concret este încă departe.
Trump, care a părăsit un acord nuclear anterior cu Iranul în 2018, a spus că este gata să utilizeze forţa dacă nu se ajunge la un nou acord. Washingtonul nu a informat ţările europene despre discuţiile nucleare din Oman înainte ca Trump să le dezvăluie public.
01.05.2026
09:44
411
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
379
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
537
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
529
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
573
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
549
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
569
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
642
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
559
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
569
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
573
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
610
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
01.05.2026
09:44
381
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
357
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
515
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
508
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
547
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
530
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
552
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
624
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
542
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
553
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
563
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
599
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
542
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
678
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
624
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
519
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
566
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
774
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
616
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
682
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
713
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
811
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
853
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
799
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
688
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
Horoscopul zilei 01.05.2026
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














