Stiri

România va susține în continuare proiecte de anvergură organizate în R. Moldova

Știri 16.01.2018 12:00 Vizualizări1652
România va susține în continuare proiecte de anvergură organizate în R. Moldova

Târgul de Carte „Bookfest” şi Reuniunea Teatrelor Naţionale, două evenimente culturale de anvergură, organizate în R. Moldova, vor fi susținute în continuare de România.

Asigurările au venit de la secretarul de stat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale de la Bucureşti, Alexandru Oprean, şi secretarul de stat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Veaceslav Şaramet, care au întreprins o vizită oficială la Chișinău li au avut, ieri, o întrevedere cu Igor Şarov, secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, şi cu Andrei Chistol, secretarul de stat în domeniul culturii.

Totodată, oficialii de peste Prut au reiterat importanţa continuării proiectelor comune, precum şcolile şi taberele de vară, stagii şi cursuri de profesionalizare oferite de către România pentru elevii, studenţii, specialiştii în domeniului educaţiei şi salvgardării patrimoniului cultural din Republica Moldova.

Igor Şarov și-a exprimat gratitudinea pentru suportul acordat de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale al României în elaborarea dosarelor comune pentru Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial şi a accentuat importanţa semnării unui Protocol interministerial de cooperare în domeniul culturii pentru eficientizarea cooperării interinstituţionale. De asemenea, oficialul i-a mulţumit reprezentantului Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru implementarea proiectelor care vizează Republica Moldova.

În contextul importanţei anului 2018, când este sărbătorit Centenarul, cei patru oficiali au convenit asupra unei colaborări eficiente în vederea stabilirii priorităţilor comune şi a unei abordări specifice pentru marile evenimente culturale de nivel naţional din ambele state.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.38 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri