România stă pe o COMOARĂ. Zăcământul foarte rar care se găseşte doar peste Prut
3296
Capital
Cunoscută pentru utilizarea la pavare sau la fabricarea cimentului, o varietate a acestei roci, descoperită într-o carieră din Harghita, a ajuns să facă furori printre agricultori, datorită proprietăţilor sale nutritive.
Dolomita amorfa, spre deosebire de cea cristalină, are o legătură mai slabă între ionii de calciu şi magneziu ceea ce favorizează descompunerea şi asimilarea în corp/plantă mult mai rapidă. Pe scurt, calciul şi magneziul, împreună cu alte minerale precum fier, fosfor, mangan, cupru, cobalt, zinc, seleniu şi sodiu sunt extrem de importante organismelor vii.
Proprietăţile sale au fost descoperite de curând, prin demersul lui Vasile Mihoc, proprietarul singurei cariere de dolomită amorfă din ţară, localizată în satul Delniţa (judeţul Harghita). El a cumpărat cariera în anul 2000, perioadă în care se vindea foarte puţină producţie, pentru că nu se ştia la cel foloseşte. Prin 2006 s-a gândit chiar să o vândă din cauza datoriilor, dar nu a vrut să o cumpere nimeni, pentru că nu aveau ce face cu roca exploatată aici, povesteşte el. Acum Mihoc vrea să o facă îngrăşământul minune al românilor.
În mai 2010, Vasile Mihoc a început să facă cercetări asupra rocii exploatate în localitatea din Harghita, transmite capital.ro.
Exploatarea de la Delniţa mai are circa 9 mil. tone de minereu. Măcinată, roca se transformă într-o pulbere similară unei făini, care se adaugă în hrana animalelor sau se foloseşte ca îngrăşământ pentru plante.
În urma cercetărilor s-a constatat că vacile dau cu un litru şi jumătate de lapte mai mult zilnic şi mult mai gras ca de obicei. La fel, găinile care consumă roca miraculoasă fac ouă mai multe şi mai mari. În cazul legumelor, producţia care foloseşte drept îngrăşământ dolomita amorfă este cu 30% mai mare. Rezultatele sunt aproape imediate, spune proprietarul carierei.
Produsul a fost deja cumpărat de fermieri şi legumicultori din Oltenia, Timiş şi din jurul Bucureştiului.
Mihoc vrea să înceapă cercetările pentru a putea administra praful de rocă şi oamenilor, sub formă de supliment de Calciu şi Magneziu pentru oase.
16.01.2026
13:13
37
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
108
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
322
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
283
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
336
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
374
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
493
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
396
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
430
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
475
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
409
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
11:26
268
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
240
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
298
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
335
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
428
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
351
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
380
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
451
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
08:24
357
SUA ar fi provocat deliberat pana de curent din Caracas pentru a ușura capturarea lui Nicolás Maduro
16.01.2026
07:34
473
Centrală electrică strategică distrusă la Harkov de ruși, milioane de ucraineni lăsați în întuneric și frig
15.01.2026
22:32
542
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
760
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
620
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
721
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
812
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
732
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
780
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
652
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
857
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
869
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
635
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
622
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
623
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
759
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














