România, Polonia și Turcia, mesaj unitar de la București pentru Rusia: Reafirmăm sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei și Ucrainei
2949
Miniștrii de externe ai României, Poloniei, Turciei au transmis vineri un mesaj unitar clar de reafirmare a sprijinului pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei și Ucrainei în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o la București cu omologii lor de la Tbilisi și Kiev.
Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a găzduit vineri, la București, în cadrul reuniunii Trilaterale pe teme de securitate România-Polonia-Turcia, o sesiune specială de lucru cu participarea miniștrilor afacerilor externe din Georgia, David Zalkaliani, și Ucraina, Dmytro Kuleba. Inițiativa de a invita cele două state partenere a aparținut șefului diplomației române, fiind pentru prima oară de la lansarea formatului trilateral când participarea este deschisă partenerilor regionali.
Discuțiile dintre cei cinci miniștri ai afacerilor externe au vizat aspecte legate de evoluțiile de securitate recente, marcate de masarea trupelor ruse la granița cu Ucraina și în Crimeea anexată ilegal, precum și implicațiile acestor acțiuni pentru securitatea regională și, mai ales, securitatea euro-atlantică, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Ministrul român Bogdan Aurescu, omologul polonez Zbigniew Rau și omologul turc Mevlüt Çavuşoğlu au transmis un mesaj unitar clar de reafirmare a sprijinului pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei și Ucrainei, în granițele recunoscute internațional ale celor două state, precum și pentru aspirațiile euro-atlantice ale celor doi parteneri. A fost evidențiat interesul comun de continuare a sprijinului și cooperării cu acești parteneri în vederea consolidării capacităților de apărare și creșterii rezilienței.
Ministrul afacerilor externe a subliniat faptul că România a fost și rămâne un susținător ferm al apropierii celor două state partenere de structurile euro-atlantice. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a încurajat Georgia și Ucraina să continue să se angajeze în dialog cu aliații, și să utilizeze la maximum instrumentele de parteneriat puse la dispoziție de NATO. România va continua să ofere asistență celor două state pentru a putea continua seria reformelor, pentru a consolida capacitățile de apărare și pentru a spori reziliența împotriva provocărilor actuale.
La rândul lor, miniștrii de externe din Georgia și Ucraina au apreciat în mod deosebit invitația de participare la formatul trilateral de cooperare România-Polonia-Turcia și au evidențiat utilitatea și relevanța conferite de acest cadru de dialog pentru abordarea provocărilor de securitate din regiune. De asemenea, au menționat că discuțiile de la București reprezintă o bună oportunitate pentru identificarea de măsuri menite să consolideze securitatea și stabilitatea regiunii care să permită continuarea parcursului european și euroatlantic.
De altfel, în cursul unei întrevederi pe care miniștrii de externe polonez, turc și român au avut-o joi cu președintele Klaus Iohannis, România, Polonia și Turcia și-au manifestat îngrijorarea față de desfășurarea neobișnuită de forțe militare ale Rusiei în Crimeea ilegal ocupată și la frontiera de est a Ucrainei.
Având în vedere importanța pe care cei trei aliați o atribuie Vecinătății Estice, la inițiativa României la reuniunea din acest an a trilateralei de securitate România – Polonia – Turcia de la București au participat, în premieră, miniștrii de externe din Georgia și Ucraina, care vor fi prezenți la o reuniune extinsă a Trilateralei, care va avea loc după segmentul plenar al acesteia.
Astfel, se poate spune că, în perioada 22-23 aprilie, Bucureștiul a fost gazda unui mini-summit regional cu participarea a 5 miniștri de externe, care are loc într-un context special.
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU















