România, pe locul ȘASE în topul celor mai puternice pașapoarte din lume, după acceptarea în Visa Waiver
3977
Pașaportul românesc, deținut și de circa un milion de cetățeni ai R. Moldova, este unul dintre cele mai puternice documente de călătorie din lume.
România va ocupa locul șase în top, după ce statul a fost acceptat în programul Visa Waiver, iar românii vor avea acces în Statele Unite ale Americii fără viză, informează Institutul Diplomatic Român în pagina sa de Facebook.
Conform clasamentului Passport Index, România devansează țări precum Marea Britanie, Canada și chiar SUA în privința accesului liber la destinații globale.
Pașaportul românesc ne va da acces la 175 de țări unde putem călători fără viză sau cu formalități minime.
România va ajunge în aceeași categorie cu Japonia, Slovenia, Letonia, Noua Zeelandă și Liechtenstein.
Alte 24 de țări se vor afla încă înaintea României Emiratele Arabe Unite sunt pe primul loc în acest clasament, cu acces la 180 de țări, urmează Spania (179) și Finlanda, Franța, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxembourg, Austria, Portugalia, Elveția, Norvegia, Grecia și Irlanda (fiecare cu 178).
Conform Clasamentul Henley, însă, Singapore se situează pe primul loc, iar România pe 15. Diferența este data de metodologia de calcul.
În același clasamentul Henley, care include 199 de paşapoarte şi 227 de destinaţii de călătorie, paşaportul eliberat de Republica Moldova ocupă locul 44. Cetăţenii moldoveni pot călători în 122 de ţări fără viză.
238
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
427
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
464
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
20:58
433
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
443
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
469
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
504
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
502
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
489
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
559
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
214
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
405
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
451
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
399
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
417
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
430
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
455
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
482
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
487
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
477
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
549
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
577
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
626
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
541
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
540
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
473
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
587
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
621
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
573
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
533
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
510
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
518
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
515
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
601
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
667
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














