România: Indemnizaţie de 650 de lei românești pentru bunicii care îşi îngrijesc nepoţii. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat
1838
Getty Images Bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de 650 de lei românești (circa 2 600 de lei moldovenești), potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senatul de la București. Iniţiatorii au susţinut că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă. For decizional este Camera Deputaților.
Potrivit proiectului de lege trecut tacit de Senat, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au întors la locul de muncă. Bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.
Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului, scrie digi24.ro.
Concomitent cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului.
Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu şi vor fi însoţite, pe lângă actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi de acordul scris al părinţilor.
Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar for decizional este Camera Deputaţilor.
Iniţiatorii proiectului consideră că e o alegere mult mai bună ca un copil să fie crescut de un membru al familiei, decât la creşă.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.08.2026
07:39
04.08.2026
07:25
04.08.2026
06:47
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
R. Moldova introduce restricţii la energie şi apă: limitarea exporturilor, reducerea consumului şi contractarea de surse alternative din România şi Ucraina
Atac rusesc cu bombe ghidate asupra orașului Sumî: un mort, mai mulți răniți și distrugeri ale infrastructurii civile
Budanov cere diplomaţilor ucraineni rezultate concrete pentru întărirea frontului, industriei de apărare şi deschiderea către statele africane
Iranul recunoaște că era gata să lovească trei ținte din Ucraina, dar a dat înapoi după intervenția Kievului
















