România, de departe CEA MAI MARE creştere economică an la an din UE în trimestrul al doilea
1544
economica.net
Cu o creştere economică ajustată sezonier de 5,9% în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, România conduce confortabil în topul celor mai dinamice economii din UE. La nivelul celor 28 de state membre s-a înregistrat o creştere economică an la an de doar 1,8% în intervalul aprilie-iunie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Topul celor mai puternice creşteri ale PIB din UE în T2 este condus de România (5,9%), Slovacia (3,7%), Spania (3,2%) şi Suedia (3,1%). La polul opus se găsesc Grecia, cu o contracţie de 0,7% a PIB an la an în trimestrul al doilea, Estonia, cu o creştere economică modestă, de doar 0,5%, Letonia şi Italia (plus 0,7% fiecare), respectiv Portugalia, cu o creştere de 0,8%, potrivit datelor anunţate vineri de Eurostat.
În zona euro, creşterea economică anuală din trimestrul al doilea s-a situat la 1,6%, încetinind de la 1,7% în precedentele două trimestre, iar la nivelul întregii Uniuni Europene PIB-ul a crescut cu 1,8%.
Faţă de primul trimestru din acest an, economia UE a crescut cu 0,4%, uşor mai rapid decât zona euro, unde PIB-ul a avansat cu doar 0,3%.
România figurează cu cea mai mare creştere economică din UE şi pe datele trimestru la trimestru, cu o creştere de 1,5% a PIB în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului.
Citiți continuarea AICI.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
















