România, cea mai mare CREȘTERE economică din UE
2368
jurnaluldenordvest.ro Cu o creștere a PIB de 1,6% în primul trimestru al acestui an comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai mare avans economic dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,6% în primele trei luni din 2016, după un avans de 0,4% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,5%, similară cu avansul înregistrat în precedentele trei luni.
Cele mai mari creșteri din UE în perioada ianuarie — martie 2016 s-au înregistrat în România (1,6%), Cipru (0,9%), Spania, Lituania, Austria și Slovacia (toate cu 0,8%), Bulgaria și Germania (ambele cu 0,7%). Singurele scăderi au fost raportate în Ungaria (minus 0,8%), Grecia (minus 0,5%) și Polonia (minus 0,1%) în timp ce o creștere zero a fost înregistrată în Estonia, scrie presa de peste Prut.
De asemenea, în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2015, România și Suedia au înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, de 4,2%, urmate de Slovacia (3,7%) și Spania (3,4%). Singurul declin a fost raportat în Grecia (minus 1,4%).
Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat în ritm anual o creștere de 1,7% în primele trei luni din 2016, în timp ce Uniunea Europeană a consemnat un avans de 1,8%.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
















