RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei
4540
Colaj: Rise.md Un contract semnat cu Ministerul Culturii a fost folosit în repetate rânduri de către Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova, pentru a ține sub presiune cam o treime din preoții pe care îi are în subordine. Inclusiv a celor care de curând s-au decis totuși să părăsească Mitropolia Moldovei pentru Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei de la București.
Documentul respectiv, originalul căruia deja a fost pierdut, prevede dreptul de gestiune a circa 650 de biserici cu statut de monument istoric și a fost precedat de o hotărâre de Guvern adoptată în pripă de guvernarea comuniștilor. Totul cu scopul de a fortifica influența Mitropoliei Moldovei, ca structură de cult centrală, scrie RISE Moldova.
În paralel, contractul a dat naștere unui proces de judecată intentat de Mitropolia Basarabiei care durează de 15 ani. În tot acest timp, aproape 50 de judecători s-au expus pe marginea lui, iar dosarul a ajuns de cinci ori la Curtea Supremă de Justiție și de fiecare dată a fost trimis la rejudecare.
Potrivit RISE, Republica Moldova a ajuns proprietară de biserici și mănăstiri prin moștenire. Sechestrate încă în perioada sovietică și folosite cu diverse destinații, ulterior, sub paravanul protecției lor în calitate de monumente istorice, mai multe construcții religioase au devenit „patrimoniu inalienabil al întregului popor” și au trecut în proprietatea statului.
Deja după 1991, odată cu obținerea independenței, noul stat a preluat dreptul de proprietate, precum și obligația de a proteja sute de biserici, mănăstiri și schituri, ca elemente ale patrimoniului naţional incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat, devenind, în principiu, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața imobiliară a construcțiilor de cult.
nsă autoritățile au cedat Mitropoliei Moldovei dreptul de gestiune a sute de construcții religioase pe care le are în proprietate oarecum forțate de împrejurări. Mai exact, de frica Mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei de la București, despre care a susținut ani la rândul că „nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei” și că recunoaşterea ei va „duce automat la dispariţia Mitropoliei Moldovei”.
Cum au ajuns bisericile din R. Moldova în slujba Moscovei, iar preoții sunt folosiți în interesul Federației Ruse, inclusiv în cadrul scrutinelor electorale, aflați din articolul publicat pe rise.md.
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















