Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei au atins un RECORD ISTORIC. Câți bani sunt în visteria băncii centrale


Activele oficiale de rezervă au atins, la 31 ianuarie, un nou record istoric, 2 miliarde 903 milioane de dolari SUA, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Rezervele valutare s-au majorat cu circa 100 de milioane de dolari SUA, față de sfârșitul anului trecut, informează Moldpres.
După criza bancară din 2014, rezervele au scăzut cu circa un miliard de dolari și în octombrie 2015 au atins cel mai jos prag, respectiv 1,74 de miliarde de dolari SUA.
După stabilizarea cursului leului, asanarea sistemului bancar și restabilirea relațiilor cu Fondul Monetar Internațional, intrarea pe contul Ministerului Finanțelor a unor credite externe, Banca Națională a reușit în doi ani să recupereze pozițiile pierdute. BNM intervine pe piața valutară internă doar în calitate de cumpărător de valută străină, în condițiile în care cursul leu-dolar a continuat să scadă pe parcursul anului trecut și începutul acestui an.
Datele Băncii Naționale arată că activele oficiale de rezervă au crescut în 2017 cu 598 de milioane de dolari SUA, față de o majorare cu 470 de milioane în anul 2016.









































































