REVOLTA Maiei Sandu la adresa guvernării. Ex-premierul a enumerat toate GAFELE admise în gestionarea crizei provocate de COVID – 19. „Spitalele au devenit principalul FOCAR. Cine o să răspundă pentru acest dezastru?”
3772
Facebook Fostul premier Maia Sandu este revoltată de felul în care actuala guvernare gestionează criza provocată de pandemia COVID – 19. Politiciana a adresat un mesaj Guvernului Chicu, prin care cere, repetat, protejarea medicilor și dotarea spitalelor cu echipamente și utilaje medicale.
„În ultimele zile, eu și colegii mei am vizitat mai multe spitale din țară. În unele dintre ele situația a scăpat de sub control. S-a molipsit aproape tot personalul medical, au fost infectați oamenii care se tratau în aceste spitale de alte maladii. Suntem țara cu cea mai înaltă rată de infectare a medicilor din regiune și, probabil, din lume. Între timp, exponenții guvernării ne acuză pe noi, îi acuză pe bolnavi, acuză personalul medical. Toată lumea e de vină, mai puțin cei care controlează banii poporului și care au puterea să rezolve aceste probleme”, a declarat aceasta într-un live pe Facebook.
Sursa citată a adresat și întrebări, care frământă mai multă lume. „Vreau să-i întreb pe cei de la guvernare: voi vă imaginați cum e să fii bolnav de cancer și să lupți ani de zile pentru a rămâne în viață și într-o zi să afli că, după ce ai mers la spital pentru proceduri absolut necesare, ai fost testat pozitiv la Covid? Voi vă imaginați cum e să nu-ți mai funcționeze rinichii și să te chinui ani în șir mergând la dializă pentru a rămâne în viață și într-o zi să te pomenești că făcând dializă ai luat de la spital infecția de Covid? Voi înțelegeți care sunt riscurile pentru acești oameni care au imunitatea foarte scăzută și suflă și-n iaurt să nu să nu se înrăutățească și mai mult starea lor de sănătate? Eu nu vorbesc de cazuri abstracte, eu vorbesc de oameni pe care îi cunosc personal, eu vorbesc de oameni reali. Nu cred că vă imaginați pentru că nu cred că sunteți capabili de compasiune și empatie. Pentru voi faptul că oamenii sunt bolnavi de alte maladii este o justificare atunci când anunțați decesele”.
Fostul premier menționează că lumea ia virusul din spitale, chiar dacă în ultima lună s-a protejat, râmânând în carantină: „Țineți toată țară în carantină ca să infectați oamenii în spitale? Ne-am izolat cu toții tocmai pentru a proteja sistemul medical, dar anume acest obiectiv a eşuat din cauza incompetenţei şi iresponsabilităţii autorităţilor. Pentru că spitalele au devenit principalul focar de răspândire a COVID- 19 în Moldova. Cine o să răspundă pentru acest dezastru?”.
Lidera PAS subliniază că autoritățile nu au făcut nimic pentru dotarea medicilor cu cele necesare, chiar dacă la fiecare apariție publică guvernanții tot pomenesc de achiziții.
„Ce ați făcut în 4 săptămâni? Ați procurat echipament de protecție pentru medici? Nu. Ați semnat un contract de achiziții tocmai pe 27 martie, iar acum aflăm că bunurile s-au pierdut pe drum. Ați majorat salariul personalului medical? Nu. Dimpotrivă, ați dat salariul cu întârziere și fără să-l majorați. Vi se pare corect ca un lucrător din sistemul medical să-și pună viața în pericol pentru un salariu lunar de 4 861 de lei?
Ați testat personalul medical regulat ca să vă asigurați că nu e infectat și poate lucra în continuare? Nu. Mulți lucrători medicali se plâng că nu au posibilitatea să se testeze, unii fiind gata să plătească și din propriul buzunar, atât de disperați sunt. În timp ce testarea din contul statului este un lucru elementar care trebuie făcut.
Ați făcut protocoale pentru spitale și pentru medici ca să știe cum să acționeze în situație de pandemie? Nu. Pentru că dacă făceați, nu se întâmpla ca unele spitale, după ce au înțeles că au devenit focare de infecție, să trimită acasă toți pacienții fără să-i testeze, lăsându-i să ducă infecția în familiile și localitățile de unde vin.
Ați oferit cazare pentru personalul medical care se teme să meargă acasă după muncă să nu-și infecteze familia? Nu ați făcut nici asta, chiar dacă sunt multe spații care pot fi folosite în acest scop.
Nu ați asigurat nici transportarea medicilor, chiar dacă instituțiile de stat dispun de un număr impunător de mașini care puteau fi puse la dispoziția sistemului medical.
Care este strategia voastră? Vreți să deconectați complet sistemul medical și să ne lăsați să trecem pin această epidemie pe cont propriu, ca în evul mediu? Vreți să-i lăsați și pe ceilalți oameni cu alte maladii grave fără asistență medicală elementară?
Acum ați anunțat că toate spitalele din țară vor primi bolnavi cu Covid. V-ați asigurat că dramele din alte spitale nu se vor repeta și în acestea? Cât nu e prea târziu, faceți lucrurile elementare care trebuie făcute pentru a proteja medicii, pentru a face spitalele sigure și pentru a opri răspândirea virusului”, a adăugat fostul premier.
12.03.2026
11:36
5184
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
3835
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
7208
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5439
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9371
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9667
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13374
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15078
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
14773
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13736
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
76
Deputat unionist din Irlanda de Nord denunță amenințările violente primite pe rețelele sociale
28.03.2026
16:58
292
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
246
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
262
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
366
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
330
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
519
Horoscopul zilei 28.03.2026
586
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
763
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
642
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
761
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
688
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
722
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
710
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
718
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
755
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
642
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
642
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
748
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
901
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
647
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
750
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2299
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
816
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
776
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














