Stiri

Reţelele 5G. Sunt acestea un pericol pentru noi?

Știri 23.07.2019 19:28 Vizualizări2037
Reţelele 5G. Sunt acestea un pericol pentru noi?

Companiile de telefonie mobilă din România şi din întreaga lume au anunţat că încep să pună la dispoziţia publicului accesul la standardul 5G.

Cea de a cincea generaţia a tehnologiei de internet mobil promite viteze mult mai mari decât generaţiile anterioare, oamenii de ştiinţă estimând că, în comparaţie cu 4G, noua tehnologie poate trimite informaţii mai repede la viteze de 10 şi 100 de ori mai mari, notează Live Science.

„Cu o rată de descărcare de gigabiţi pe secundă, am putea descărca un film în câteva secunde pe telefoanele sau tabletele noastre. Acest tip de trafic poate permite realitatea virtuală sau chiar maşinile autonome”, explică Harish Krishnaswamy, profesor de inginerie electrică al Universităţii Columbia.

Tehnologia 5G permite extinderea frecvenţelor pe care se face transferul de date către valurile milimetrice. Din păcate, acest tip de unde este absorbit de către multe dintre materialele folosite pentru clădirile şi obiectele din jurul nostru. De aceea, pentru a remedia această limitare, oamenii d eştiinţă care au dezvoltat această tehnologie au realizat o serie de dispozitive care să acţioneze într-un mod precum cel al antenelor care transmit semnalele radio din prezent.

Este 5G un pericol pentru sănătate?

Odată cu anunţul dezvoltării acestei tehnologii şi, mai ales, odată cu anunţul că unii operatori de telefonie vor să introducă acest standard pentru clienţii lor, publicul a început să îşi pună întrebări legate de potenţialul pericol al acesteia.

Îngrijoararea publicului vine de la faptul că 5G foloseşte undele milimetrice, acestea fiind o formă de radiaţii. „Adesea, există o confuzie între radiaţiile ionizante şi cele non-ionizante din cauza faptului că termenul <<radiaţie>> este folosit pentru a le desemna pe ambele”, a explicat Kenneth Foster, profesor de bioinginerie de la Universitatea Pennsylvania.

„Singurul efect al radiaţiilor non-ionizante care a fost stabilit cu exactitate este cel de încălzire”, explică dr Foster. În aceste condiţii, pericolul poate apărea doar atunci când am petrece perioade foarte îndelungate.

Parte dintre scepticismul faţă de 5G este alimentat de către scepticismul cu care generaţiile anterioare au fost primite. În prezent, cu excepţia unor studii asupra unor şoricei, datele sunt inconcludente asupra pericolelor acestor radiaţii.

Totuşi, oamenii de ştiinţă recomandă ca studii legate de tehnologia 5G să fie demarate cât mai curând posibil pentru a înţelege mai bine efectele acesteia şi pentru ca publicul să poată lua o decizie lagată de aceasta în cunoştinţă de cauză.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.07.2026 09.07.2026 12:57 719 Horoscopul zilei 09.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.57 1 RON 3.83 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri