Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
189
Procuratura municipiului Chișinău anunță pronunțarea a două sentințe de condamnare în privința a doi tineri de 29 și 25 de ani, recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de circulație ilegală a drogurilor, substanțelor etnobotanice sau a analogilor acestora, în scop de înstrăinare.
Prin sentințele emise, primul inculpat, originar din Tiraspol, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar al doilea tânăr a primit o pedeapsă de 5 ani și 3 luni de închisoare, pedepsele urmând a fi executate în penitenciar de tip închis.
Pe lângă pedepsele cu închisoarea, ambii inculpați au fost privați de dreptul de a ocupa funcții sau de a desfășura activități legate de gestionarea substanțelor narcotice, psihotrope ori a analogilor acestora, pentru o perioadă de 5 ani în cazul primului și 3 ani în cazul celui de-al doilea.
Conform materialelor cauzei penale, cei doi au acționat împreună cu alte persoane, aflate în prezent în curs de identificare. Acestea sunt implicate în distribuirea ilegală a drogurilor prin intermediul magazinelor online de pe platforma „Telegram”.
În cadrul activității infracționale, inculpații preluau cantități mari de droguri. Ulterior, le porționau, le reambalau și le ascundeau în diverse locații din municipiul Chișinău, precum și din alte regiuni. Coordonatele și imaginile ascunzișurilor erau apoi transmise prin aplicații securizate, pentru ca drogurile să fie ridicate de cumpărători sau de alte persoane implicate în rețeaua de distribuire ilegală, inculpații primind în schimb recompense financiare.
În urma perchezițiilor efectuate, în anul 2024, la domiciliul temporar al primului inculpat din municipiul Chișinău, au fost ridicate 337 g de marijuana și 1.490 g de mefedronă. De la al doilea inculpat, în anul 2025, la domiciliul său temporar și în automobilul personal, au fost depistate și ridicate 1.062 g de marijuana și 508,678 g de hașiș.
Autoritățile au stabilit că aceste cantități reprezintă droguri în proporții deosebit de mari.
În cadrul ședințelor de judecată, inculpatul de 29 de ani nu și-a recunoscut vina. În schimb, tânărul de 25 de ani a declarat că își recunoaște vina pentru faptele imputate.
Cei doi inculpați beneficiaza de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentințelor de condamnare, în conformitate cu legislația în vigoare.
12.03.2026
10:41
15
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
08:13
315
Horoscopul zilei 12.03.2026
417
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
215
Tânără din Marea Britanie trăiește un coșmar după ce hoții i-au furat identitatea online pentru a face catfishing cu zeci de bărbați
11.03.2026
22:44
527
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
565
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
20:58
522
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
521
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
536
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
569
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
575
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
553
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
12.03.2026
10:41
6
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
188
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
314
Horoscopul zilei 12.03.2026
417
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
527
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
565
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
521
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
522
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
521
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
536
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
569
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
575
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
553
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
620
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
646
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
697
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
601
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
609
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
526
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
654
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
688
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
628
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
587
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
549
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
565
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














