Republica Moldova își sincronizează poliția cu UE pentru schimb automatizat de date și combaterea criminalității transfrontaliere
972
Autoritățile Republicii Moldova vor putea realiza un schimb automatizat de date cu autoritățile statelor membre ale Uniunii Europene pentru identificarea mai rapidă a persoanelor și bunurilor căutate, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în infracțiuni transfrontaliere. Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, proiectul de lege privind cooperarea polițienească internațională, comunică MOLDPRES.
Documentul a fost prezentat în plen de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan. El a subliniat că schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii este o oportunitate esențială. Acest mecanism contribuie semnificativ la eficientizarea activităților de prevenire și combatere a criminalității, inclusiv a celei cu element transfrontalier.
„Acest lucru contribuie la creșterea nivelului de securitate al cetățenilor și la alinierea Republicii Moldova la standardele europene. Astfel, proiectul de lege stabilește condițiile și procedurile de schimb de informații în domeniul cooperării polițienești, inclusiv asigurarea căutărilor automatizate de date ADN, date dactiloscopice, date referitoare la vehicule, imagini faciale, evidențe ale poliției, date în legătură cu evenimente majore pe dimensiunea transfrontalieră, precum și informații pentru prevenirea infracțiunilor de terorism, date pentru identificarea persoanelor dispărute, a cadavrelor și a rămășițelor acestora, precum și date privind documentele de călătorie declarate furate sau pierdute, în scopul stabilirii faptului că sunt utilizate fraudulos”, a menționat Alexandru Bejan.
Proiectul de lege prevede instituirea unui punct unic de contact pentru cooperarea polițienească internațională. Acesta va fi o subdiviziune specializată în cadrul Inspectoratului General al Poliției, responsabilă de coordonarea schimbului de date și informații. Totodată, Guvernul va desemna puncte naționale de contact pentru diferite categorii de date și tipuri de informații, pentru a asigura un proces clar și bine structurat.
Noile prevederi vor reglementa, de asemenea, participarea la patrule și operațiuni comune, precum și mecanismele de asistență reciprocă în cazul reuniunilor de masă, dezastrelor sau accidentelor grave cu impact transfrontalier. Cooperarea va putea include schimbul operativ de informații, coordonarea măsurilor, dar și detașarea de personal și echipamente, atunci când situațiile o impun.
Un capitol distinct al proiectului este rezervat protecției datelor cu caracter personal. Toate operațiunile de furnizare și recepționare a datelor vor fi înregistrate, pentru a asigura trasabilitatea și controlul asupra modului în care aceste date sunt utilizate. Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal va avea competențe de supraveghere a legalității prelucrării acestor date, atât la solicitarea persoanelor vizate, cât și din oficiu, atunci când apar suspiciuni.
Proiectul de lege urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua, după care, în cazul adoptării, noile mecanisme de cooperare polițienească internațională vor putea fi puse treptat în aplicare. Astfel, Republica Moldova va consolida cooperarea cu partenerii europeni în domeniul securității și al combaterii criminalității.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















