Reportaj FOTO // Sicriul Anei Barbu, ACOPERIT cu flori. Regretata interpretă a fost condusă pe ultimul drum
8622
Cu ultimele ropote de aplauze și cu mii de flori, regretata interpretă Ana Barbu a fost condusă pe ultimul drum.
Sute de oameni au venit astăzi la Palatul Național „Nicolae Sulac” să-i aducă un ultim omagiu interpretei care le-a cântat și le-a încântat inimile. Rude, prieteni, colegi de scenă, politicieni și admiratori ai creației interpretei și-au luat rămas-bun de la Ana Barbu.
„Cu cântecele Anei Barbu mă trezeam și mă culcam. Mi-a plăcut enorm de mult și o admiram, și nu doar eu dar și copiii mei, nepoții. Regret că nu am avut posibilitate să o văd pe când era în viață, dar în sicriu”, ne spune mătușa Elena care a venit tocmai de la Căușeni să-și ia rămas-bun de la regretata interpretă.
Ana Barbu a fost deplânsă azi îndelung și de către colegii de scenă, care își stăpâneau cu greu lacrimile.
„Ana Barbu mi-a fost, în primul rând, studentă la Colegiul de Muzică din municipiul Bălți, eu eram pe atunci profesor. Am colaborat aproape 20 de ani. Cunoaște toată lumea ce succes a avut Ana Barbu, ce piese a lansat și pe care le cântă acum toată lumea. A plecat prea devreme. Nu ne-am așteptat, cu toate că știam de un an de zile că era bolnavă, dar tot timpul a fost optimistă și credea că o să se vindece. Era o fire luptătoare, sinceră, curată, dar Dumnezeu ne-a luat-o”, a spus dirijorul Orchestrei „Mugurel”, Ion Dascăl.
„A avut talent cu carul și, de-a lungul anilor, l-a tot perfecționat până a ajuns la acea performanță. A fost o cântăreață minunată, o mamă iubitoare, o soție credincioasă și devotată. Din păcate, de acum încolo, Anișoara devine o amintire pentru toți, în schimb, rămân cântecele ei frumoase. În ultimii ani lansa cântece unul după altul, de parcă se grăbea să spună lumii cât mai multe. Nu știu, poate a avut o presimțire. Adio, Anișoara! Ne vei cânta deja în ceruri, alături de îngeri!”, o deplânge interpreta Zinaida Julea.
Cu durere, au vorbit despre ea și interpreții Alexandru Lozanciuc și Olga Ciolacu.
„Frumoasă, gingașă, extraordinar de bună la suflet. Lumea într-adevăr se uita la ea ca la un liliac înflorit în primăvară. Durerea e mare pentru că Dumnezeu întotdeauna îi ia pe cei mai buni. De ce s-a întâmplat așa că a plecat anume când a înflorit liliacul? Am văzut-o la un concert un pic slăbită, obosită, nu arăta așa cum era de obicei, dar m-am gândit că e vorba de oboseală. M-am gândit că are emoții, cum n-ar fi, trei-patru concerte pe zi…și când la urmă, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat”, suspină Alexandru Lozanciuc.
„Își dorea tare să iasă în scenă, să cânte. Noi am fost nu doar colege, dar și consătence, locuiam una aproape de alta. Am cunoscut-o și din mai multe locuri unde am lucrat împreună. Un om foarte vesel, cu simțul umorului, cu un profesionalism extraordinar. A fost modestă, demnă, a avut o verticalitate extraordinară. Este o pierdere mare. Zilele astea lucrez în grădinița cu flori și mă prind la gândul că o întreb: „- Ana, Ana ce ai făcut? Florile de liliac, în această primăvară, vor plânge și se vor risipi pentru Ana Barbu, care le-a cântat cea mai frumoasă piesă”, ne-a spus interpreta Olga Ciolacu.
Cunoscuta interpretă de muzică populară și ușoară, Ana Barbu, a decedat luni-dimineață, fiind răpusă de o boală incurabilă.











30.10.2015
20:33
2422
Interpreta Ana Barbu ar fi împlinit astăzi 56 de ani
09.10.2015
17:10
3716
DETALII în cazul MORȚII soldatului de la Bălți. CE spun medicii
23.06.2015
15:41
2775
Sentință ASPRĂ pentru un șofer care a provocat un accident rutier, soldat cu două decese
22.06.2015
11:33
3672
Strășeni // O fetiță de șase ani A MURIT de ziua sa
19.05.2015
10:58
7010
Mesajul EMOȚIONANT al Nataliei Barbu despre decesul mamei sale: „Aştepta să se facă din nou bine. Să cânte”
18.05.2015
18:14
5466
FOTO EMOȚIONANT // Ce omagiu i-a adus Anei Barbu o pictoriță din Chișinău
18.05.2015
10:55
18025
Nicolae Botgros, despre decesul Anei Barbu: „Suferea de o boală care îi afecta memoria”
12.05.2015
19:39
3514
STATISTICĂ ALARMANTĂ // Câți oameni au decedat anul trecut în R. Moldova
08.04.2015
10:36
5375
DOLIU la Biblioteca Națonală. Directorul Alexe Rău s-a stins din viață
18.03.2015
11:06
2927
Cazul minorei din raionul Hânceşti care a decedat în drum spre spital a AJUNS pe masa procurorilor
24.02.2015
17:11
2821
ÎNCĂ un DECES din cauza gripei. Al ȘASELEA la număr
10.12.2014
12:01
3804
Procuratura oferă DETALII despre moartea deputatului Ion Butmalai
21.03.2026
02:45
239
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
377
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
399
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
456
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
441
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
484
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
454
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
430
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
422
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
549
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
543
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
451
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
555
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
629
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
637
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
666
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
631
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
671
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
795
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
810
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
774
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
795
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
841
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
748
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
865
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














