Stiri
Guvernul R. Moldova are, începând de astăzi, mai bine de zece viceminiștri noi. Cei 16 miniștri din Executivul Leancă au anunțat astăzi mai multe remanieri în instituțiile pe care le conduc.
Astfel, la Ministerul Economiei a fost demis din funcție viceministrul Sergiu Cioban iar în locul lui a fost numit Tudor Popa, responsabil de domeniul energetic. Un alt viceministru nou, Dumitru Godoroja, va răspunde de domeniul infrastructurii calităţii. Ministrul Lazăr a anunțat că l-a reconfirmat în funcție pe viceministrul Octavian Calmâc.
Ministerul Justiției va mai avea un viceministru. Este vorba despre Sabina Cerbu, fosta șefă a Cabinetului ministrului Justiției.
De asemenea, a fost reconfirmat în funcție viceministrul Justiției, Vladimir Grosu.
Ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruță, a decis să rămână cu vechea echipă, solicitând reconfirmarea în fucție a adjunctului său Victor Barbăneagră, cu care lucrează la minister încă din noiembrie 2009.
Ministerul de Interne a rămas cu viceministrul Veaceslav Ceban, iar la Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale a fost eliberat din funcție viceministrul Veaceslav Guțuțui și numit Liviu Oboroc. De asemenea, ministrul Construcțiilor, Marcel Răducanu, a cerut reconfirmarea în funcție a adjunctului Anatolie Zolotco.
Noul ministru al Transporturilor, Vasile Botnari, a decis să nu mai mizeze pe viitor pe viceministrul Valeriu Ciubuc. În locul acestuia a fost numit Vladimir Cebotari.
Viorel Guțu este noul viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
Valentina Țapeș a fost reconfirmată în funcția de viceministru al Mediului.
Valeriu Chiveri şi Iulian Groza au fost numiţi viceminiştri ai Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale are începând de astăzi doi viceminiștri noi. A fost eliberată din funcție Ana Vasilachi. Sergiu Sainciuc a fost confirmat în aceeași funcție, iar Gheorghe Țurcan, fost viceministru al Sănătății, va activa în continuare la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. De asemenea, din echipa Valentinei Buliga va face parte și Ruxanda Glavan, care e medic de profesie.
Octavian Grama a fost reconfirmat în funcția de viceministru al Sănătății.
La Ministerul Tineretului și Sportului va activa un viceministru care este de profesie designer. Este vorba de Sergiu Stanciu, care și-a făcut studiile la Cluj-Napoca.
Doi dintre viceminiștrii Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor, Dona Școla și Mihaela Iacob, au fost eliberate din funcție. În locul acestora au fost numiți Vitalie Tarlev, care activează de mai mulți ani în cadrul ministerului, și Dumitru Parfentev. Ultimul activează în cadrul ministerului din 2011. De asemenea, în calitate de viceministru la MTIC a fost numit și Vitalie Ciolacu, care a mai activat la MAI.
Director al Agenției „Moldsilva” a fost numit Ștefan Chitoroagă, care a fost viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
Vitalie Curărari va fi noul șef al Inspectoratului Ecologic de Stat, funcție deținută până nu demult de liberalul Veaceslav Untilă.
Remanieri masive la Guvern
Politică
12.06.2013
11:36
1934

Stiri relevante
11.11.2021
14:08
2795
DOC // Premierul Natalia Gavrilița, MULȚUMITĂ de activitatea echipei sale în primele 100 de zile de activitate a Guvernului. Ce spune de eventualele REMANIERI în Cabinet și care e cel mai mare REGRET al său
10.02.2021
16:45
2459
Un apropiat al Maiei Sandu este convins că PSRM va desemna un candidat la funcția de PREMIER și va încerca să formeze un nou GUVERN
23.12.2020
13:28
4442
Grosu DECONSPIRĂ planurile lui Dodon. PAS nu va participa la învestirea unui guvern de TRANZIȚIE: „Majoritatea PSRM-ȘOR și transfugii lui Plahotniuc vor DOMINA acest Parlament”
03.09.2020
16:27
3491
Zilele lui Ion Chicu în fruntea Executivului sunt numărate? Dodon admite DEMITEREA fostului său consilier
07.07.2020
13:00
2305
„Pro Moldova”, pe aceeași lungime de undă cu Platforma „DA”, după decizia CC: „Din acest moment trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un GUVERN capabil să relanseze economia”
15.06.2019
11:30
5334
VIDEO // „Marșul poporului”, anunțat pentru duminică, se AMÂNĂ. Maia Sandu: „Vă rugăm mâine să rămâneți acasă, să sărbătoriți cu familiile și cu prietenii”
12.06.2019
10:24
2329
Congresul Mondial Evreiesc și Coaliția națională pentru susținerea evreilor din Eurasia salută decizia de TRANSFERA Ambasada R. Moldova în Israel din Tel Aviv la Ierusalim
10.01.2018
11:02
2832
FOTO // Președintele interimar Candu are mari așteptări de la Guvernul „împrospătat”: „Să fie un nou început pentru R. Moldova și să scrieți o nouă pagină în ISTORIA republicii”
21.12.2017
12:01
4821
DECLARAȚIE // „Îmi depun mandatul din această FUNCȚIE-CHEIE în actul guvernării”
20.12.2017
09:55
2494
LIVE // ULTIMA ședință de Guvern în actuala componență? Miniștrii urmează să aprobe proiectul de lege privind DECRIMINALIZAREA unor infracțiuni economice. Acest proiect a fost CRITICAT de unele ONG-uri
01.12.2017
16:19
2889
Motivul incredibil pentru care un sportiv s-a LĂSAT înfrânt de adversar

Top stiri
21.12.2025
20:33
293
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
512
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
559
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
582
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
726
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
721
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
653
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
742
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
833
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1191
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
796
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
976
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
848
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1087
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
968
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
961
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
951
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1023
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
932
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1210
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1160
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
995
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1042
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1031
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1402
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi