REGRETELE unui MINISTRU după Adunarea „Pentru Moldova! Pro Europa”
2323
Ministrul Mediului, liberal reformatorul Gheorghe Șalaru, a fost impresionat de numărul mare de participanți la Adunarea „Pentru Moldova! Pro Europa”, care a avut loc duminica trecută, dar în același timp are un regret.
Potrivit lui, o astfel de acțiune ar fi fost binevenită și în anul 1999, înaintea Summitului de la Helsinki. „Acțiunea de duminică a fost una de succes, pentru că cei veniți în Piața Marii Adunări Naționale, dar și cei rămași acasă, au demonstrat că susțin vectorul european al R. Moldova. După părerea mea, o acțiune de asemenea anvergură trebuia organizată și în anul 1999, iar drept rezultat comuniștii nu aveau să vină la guvernare pentru opt ani”, a spus Șalaru în cadrul unei emisiuni de la Prime TV.
În opinia ministrului, să fi reușit atunci clasa politică să păstreze vectorul european, astăzi R. Moldova era să fie mult mai aproape de integrarea în Uniunea Europeană. „Din păcate, s-au pierdut mai bine de zece ani. Să fi fost altfel, probabil acum nu doar aveam să parafăm Acordul de Asociere cu UE, dar eram foarte aproape de integrarea în marea familie europeană”, a punctat liberal reformatorul.
De menționat că la adunarea de duminică au participat, potrivit poliției, circa 117 mii de cetățeni. Cei prezenți în PMAN au votat și o Declarație privind viitorul european al R. Moldova.
24.11.2013
12:45
05.11.2013
13:44
04.11.2013
13:13
04.11.2013
12:05
04.11.2013
11:57
04.11.2013
10:57
04.11.2013
09:49
03.11.2013
16:10
03.11.2013
15:20
03.11.2013
14:26
03.11.2013
13:56
03.11.2013
13:23
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















