Refugiații ucraineni vor putea ieși din R. Moldova și pe calea aerului: Autoritățile anunță curse aeriene neregulate, operate de pe Aeroportul Internațional Chișinău
1889
Autoritatea Aeronautică Civilă anunță despre organizarea curselor aeriene neregulate pentru refugiații veniți din Ucraina.
Cursele aeriene sunt comerciale, costurile fiind acoperite de solicitanți, iar pasagerii trebuie să dețină actele de călătorie valabile pentru țara de destinație.
Astfel, refugiații care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, dar intenționează să migreze spre o altă țară, au posibilitatea să se înregistreze prin completarea Formularului on-line accesând pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile (www.caa.md/repatriere).
De asemenea, înregistrarea solicitanților poate fi făcută prin telefon, la numerele: 022 823 500 și 022 823 587, telefoane vor disponibile începând de luni 7 martie, între orele 08:00 şi 18:00.
Solicitările vor fi prelucrate într-o bază de date, care va furniza informații în timp real despre probabilitatea operării în cel mai scurt timp a zborului de evacuare. La etapa când pe o destinație se va atesta cel puțin 150 de persoane, Autoritatea Aeronautică Civilă va demara concursul de selectare a companiei aeriene care va executa zborul de evacuare.
Câștigătorul va fi desemnat în baza celui mai mic preț oferit per fotoliu, cu toate taxele incluse.
Operatorul aerian desemnat va avea la dispoziție 48 ore pentru a informa toți solicitanții de executarea zborului de evacuare pe destinația respectivă, comercializarea biletelor și transportarea lor.
24.02.2026
11:56
62
La patru ani de la invazia Rusiei, Marea Britanie anunţă un amplu pachet de sprijin militar, umanitar şi pentru reconstrucţia Ucrainei
24.02.2026
11:55
67
Ucraineancă prinsă cu 24 000 de dolari nedeclarați pe Aeroportul Chișinău, amendată și expulzată
24.02.2026
11:55
64
Rusia deschide dosar penal împotriva fondatorului Telegram, Pavel Durov, acuzat că ar facilita activități teroriste
24.02.2026
11:37
31
MEC, patru ani de măsuri concrete pentru integrarea copiilor și tinerilor refugiați ucraineni în școlile și universitățile din Republica Moldova
24.02.2026
11:28
102
Macron denunță după patru ani de război „eșecul militar, economic și strategic” al Rusiei în Ucraina
24.02.2026
11:11
264
Tânăr de 19 ani, condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare pentru viol și pornografie infantilă asupra a doi minori
24.02.2026
11:03
217
Granturi de până la 50 000 de euro pentru IMM-urile din sectorul semințelor care se asociază
24.02.2026
10:53
600
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
10:29
274
Canva își extinde imperiul creativ: cumpără Cavalry și MangoAI pentru animație 2D și reclame mai eficiente
24.02.2026
10:18
359
Liderii nordici, baltici și ai UE, la Kiev pentru a marca patru ani de la invazia rusă în Ucraina
24.02.2026
11:11
5
Tânăr de 19 ani, condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare pentru viol și pornografie infantilă asupra a doi minori
24.02.2026
11:03
58
Granturi de până la 50 000 de euro pentru IMM-urile din sectorul semințelor care se asociază
24.02.2026
10:53
9
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
10:29
219
Canva își extinde imperiul creativ: cumpără Cavalry și MangoAI pentru animație 2D și reclame mai eficiente
24.02.2026
10:18
272
Liderii nordici, baltici și ai UE, la Kiev pentru a marca patru ani de la invazia rusă în Ucraina
24.02.2026
09:43
229
Ursula von der Leyen, a zecea vizită la Kiev pentru a reafirma sprijinul total al Europei pentru Ucraina
24.02.2026
09:23
292
Peste 36 de mii de elevi de clasa a IX-a, evaluați la nivel național înaintea examenelor de absolvire a gimnaziului
24.02.2026
08:59
324
Stripe și PayPal pariază pe fintech-ul indian Xflow, care atrage 16,6 milioane de dolari pentru a moderniza plățile B2B transfrontaliere
24.02.2026
08:49
340
Ambasadorul Ucrainei la București: Rusia nu va decide viitorul Ucrainei, NATO rămâne cea mai bună garanție de securitate
24.02.2026
08:08
378
Horoscopul zilei 24.02.2026
24.02.2026
07:48
366
Banca Mondială: Ucraina are nevoie de 588 de miliarde de dolari pentru reconstrucție după război
24.02.2026
07:08
646
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
24.02.2026
06:50
439
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
24.02.2026
06:31
472
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
24.02.2026
03:17
554
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
606
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
607
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
657
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
601
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
537
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
560
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
504
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
550
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
714
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
544
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
Tânăr de 19 ani, condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare pentru viol și pornografie infantilă asupra a doi minori
Granturi de până la 50 000 de euro pentru IMM-urile din sectorul semințelor care se asociază
Canva își extinde imperiul creativ: cumpără Cavalry și MangoAI pentru animație 2D și reclame mai eficiente
Liderii nordici, baltici și ai UE, la Kiev pentru a marca patru ani de la invazia rusă în Ucraina
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














