Refugiatele din Ucraina vor beneficia de asistență medicală GRATUITĂ în domeniul sănătății reproductive în toate centrele medicale din R. Moldova: Serviciile, finanțate de UNFPA
1251
Persoanele refugiate din Ucraina beneficiază, începând de marți, 19 aprilie, de asistență medicală gratuită în domeniul sănătății reproductive în toate centrele medicale din R. Moldova, au anunțat astăzi prim-ministra Natalia Gavilița și reprezentanta rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Nigina Abaszada, în timpul vizitei la Spitalul raional din Cimișlia.
Astfel, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a preluat finanțarea unor servicii care anterior erau compensate de stat, iar femeile ucrainene vor continua să primească gratuit, la fel ca cetățenii Republicii Moldova, asistența înainte și după naștere, dar și servicii legate de planificarea familială, nașteri, operații cezariene, tratamentul diverselor infecții, efectuarea testului citologic de prevenție a cancerului de col uterin.
Cheltuielile urmează a fi acoperite de UNFPA prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în baza unui Acord de suport bugetar semnat între cele două instituții.
„Femeile rămân însărcinate și dau naștere inclusiv pe timp de criză sau în situație de război, iar dreptul lor la sănătate și asistență medicală de calitate trebuie asigurat. Pentru a răspunde necesităților specifice ale femeilor refugiate de vârstă reproductivă, ale gravidelor și fetelor adolescente, UNFPA vine în sprijinul Guvernului, astfel încât fiecare femeie și fată să-și poată continua viața cu demnitate”, a spus Nigina Abaszada.
Menționăm că 65% din populația refugiată pe teritoriul R. Moldova sunt femei, iar 25 000 dintre acestea sunt de vârstă reproductivă. Totodată, potrivit estimărilor UNFPA, 1 760 de femei sunt însărcinate, iar 590 vor naște în următoarele trei luni.
23.02.2026
22:52
45
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
222
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
210
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
240
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
377
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
312
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
256
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
330
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
311
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
330
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
22:19
31
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
29
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
68
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
311
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
259
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
222
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
294
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
291
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
305
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
308
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
346
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
300
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
383
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
18:02
356
Negocieri de pace Ucraina–Rusia, mediate de SUA, ar putea avea loc la sfârșitul săptămânii, anunță șeful de cabinet al lui Zelenski
23.02.2026
18:02
387
Atac ucrainean asupra conductei Drujba tensionează relaţiile cu Ungaria, care ameninţă să blocheze sancţiunile UE şi împrumutul pentru Kiev
23.02.2026
17:52
318
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
23.02.2026
17:29
439
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
480
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
400
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
23.02.2026
16:47
507
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
374
Suporterii lui Wolves cer măsuri dure împotriva rasismului de pe rețelele de socializare
457
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută cu parlamentari danezi despre parcursul european și situația din regiunea transnistreană
23.02.2026
15:15
743
Averisment de ULTIMĂ ORĂ: „Putin a declanșat cel de-Al Treilea Război Mondial. Nu se va opri la Ucraina"
23.02.2026
12:24
520
Chișinău, capitala roboților: tinerii din toată țara și-au disputat primul Campionat Național FIRST Tech Challenge Moldova 2026
23.02.2026
12:04
557
Trei morți în atacurile rusești cu drone asupra Ucrainei, doi la Odesa în ajunul a patru ani de la invazie
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














