Reforma JUSTIȚIEI: Autoritățile speră să elimine din sistem, la finalul evaluărilor, până la 40% dintre judecători și procurori
1557
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) ar putea avea componențe noi, trecute prin procedura de evaluare internațională, în două-trei luni. Autorii reformei în justiție se așteaptă ca în urma evaluării să fie scoși din sistem până la 40% dintre judecători și procurori.
Evaluarea este aplicată în premieră în R. Moldova, fiind o procedură nouă și în practica internațională. Comisia independentă de evaluare a integrității judecătorilor și procurorilor, formată din șase membri, inclusiv trei din partea partenerilor de dezvoltare, și-a început activitatea săptămâna trecută. Noile componențe ale CSM și CSP deja și-ar putea începe activitatea în această vară.
„Sperăm foarte mult ca, eventual în două luni cel puțin, să avem evaluați candidații pentru CSM și CSP. Mingea în partea Comisiei de evaluare”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Morari, într-un interviu acordat pentru „Radio Chișinău”.
În ceea ce privește evaluarea extinsă a judecătorilor și procurorilor, secretarul de stat al Ministerul Justiției a spus că procedura ar putea dura până la patru ani.
CITIȚI și DOC // Legea care instituie EVALUAREA candidaților la funcția de membru al CSM sau CSP, votată de 63 de deputați. Comuniștii și socialiștii au părăsit ședința. „Lege așteptată de cetățenii R. Moldova, nu de tot felul de șpăgari și kuliokari”
„Noi ne dorim ca, până la finele anului 2022, exercițiul de vetting deja să înceapă. Exercițiul de vetting, acest proces de curățare, va fi unul îndelungat, anevoios. La momentul actual se discută despre trei etape, astfel încât să putem asigura și funcționalitatea sistemului în timp. (...) Dacă vor fi contestări, anumite procese vor fi îngreunate. Ar putea să dureze trei-patru ani”, a spus Veronica Mihailov-Morari.
Întrebată câți judecători și procurori ar putea fi eliminați din sistem în rezultatul evaluării, reprezentanta Ministerului Justiției a admis că ar putea fi vorba de o rată de până la 40%. Unii au preferat să plece până la demararea procedurii de evaluare.
„Suntem mai mult sau mai puțin siguri că o bună parte din judecători și procurori să-și dea demisia benevol atunci când va fi anunțat startul acestei exercițiu. Sunt niște semnale în acest sens și cred că aceste semnale vor fi și mai multe atunci când se va publicată și legea vetingului. (...) Nu putem spune care ar fi o cifră estimativă, dar dacă ar fi o rată de 30-40% ar fi bine”, a afirmat secretarul de stat.
Autoritățile se așteaptă ca această reformă să aducă o îmbunătățire a situației în sectorul justiției în trei ani.
23.02.2026
21:23
193
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
194
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
155
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
205
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
266
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
275
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
287
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
328
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
281
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
361
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
21:23
2
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
109
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
74
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
114
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
246
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
255
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
266
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
317
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
269
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
345
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
18:02
331
Negocieri de pace Ucraina–Rusia, mediate de SUA, ar putea avea loc la sfârșitul săptămânii, anunță șeful de cabinet al lui Zelenski
23.02.2026
18:02
358
Atac ucrainean asupra conductei Drujba tensionează relaţiile cu Ungaria, care ameninţă să blocheze sancţiunile UE şi împrumutul pentru Kiev
23.02.2026
17:52
297
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
23.02.2026
17:29
410
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
455
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
383
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
23.02.2026
16:47
466
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
360
Suporterii lui Wolves cer măsuri dure împotriva rasismului de pe rețelele de socializare
428
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută cu parlamentari danezi despre parcursul european și situația din regiunea transnistreană
23.02.2026
15:15
714
Averisment de ULTIMĂ ORĂ: „Putin a declanșat cel de-Al Treilea Război Mondial. Nu se va opri la Ucraina"
23.02.2026
12:24
502
Chișinău, capitala roboților: tinerii din toată țara și-au disputat primul Campionat Național FIRST Tech Challenge Moldova 2026
23.02.2026
12:04
536
Trei morți în atacurile rusești cu drone asupra Ucrainei, doi la Odesa în ajunul a patru ani de la invazie
23.02.2026
12:00
1200
ULTIMA ORĂ, VIDEO // De ce majoritatea drumurilor din R. Moldova se DEZINTEGREAZĂ după prima iarnă? „S-au utilizat doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Cu jumătate ce facem? Au pus un strat mau subținere, ca de obicei…”
23.02.2026
11:09
597
Bărbat din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violență domestică și încălcarea ordonanței de protecție
23.02.2026
10:52
524
Învățământul veterinar din Republica Moldova, modernizat la standarde UE prin proiectul EDUVET
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














