Stiri
agerpres.ro
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de la Bucureşti, Liviu Dragnea, afirmă că România va fi împărţită în opt sau nouă regiuni de dezvoltare până la sfârşitul acestui an, arătând că pentru şefia acestora ar putea fi organizate alegeri indirecte.
Liviu Dragnea a precizat, duminică, în cadrul unei emisiuni difuzate la ProTv, că nu s-a stabilit încă numărul regiunilor, dar că din toate analizele realizate au reieşit două variante posibile privind împărţirea României în opt și, respectiv, în nouă regiuni.
„Reşedinţele vor reprezenta ultimul punct, ultima decizie. Trebuie să recunosc că stabilirea reşedinţelor pentru fiecare regiune reprezintă cel mai tensionat lucru, a generat cea mai multă patimă, în condiţiile în care cei care sunt cei mai tensionaţi nu au toate informaţiile. (...) Faptul că va fi într-un oraş sediul administrativ al regiunii nu înseamnă că acel oraş va fi aspiratorul regiunii şi toată dezvoltarea se va duce acolo”, a completat ministrul Dezvoltării.
El a subliniat că aceste alegeri reprezintă una dintre variantele de stabilire a noilor conduceri pentru această perioadă.
„În 2016, preşedinţii regiunilor şi consilierii regionali vor fi aleşi în aceeaşi zi cu primarii şi consiliile judeţene în acelaşi sistem, direct de către cetăţeni. Este una din variante”, a arătat Dragnea.
Vicepremierul a arătat că nu vrea să devină şeful unei regiuni administrative, după finalizarea procesului de regionalizare şi a arătat că pentru şefia regiunilor ar putea avea loc alegeri indirecte.
„Nu, nu vreau asta, pentru că acest calendar este următorul: după aprobarea modificărilor la Constituţie, care sperăm să se întâmple undeva în octombrie... în noiembrie - decembrie vrem să aprobăm legislaţia efectivă de înfiinţare a regiunilor şi legislaţia care să stabilească atribuţiile şi competenţele care trebuie să meargă la regiuni, inclusiv reşedinţa acestora, iar spre finalul finalului anului să aibă loc alegerile la regiuni, alegeri probabil indirecte, să fie decât aleşii locali cei care votează. Deci, 31 decembrie să ne prindă cu regiunile înfiinţate şi cu structurile de conducere”, a afirmat vicepremierul.
El a mai arătat că în ceea ce priveşte desemnarea consilierilor regionali care fac parte din Consiliul Regional, al cărui rol principal va fi legat de coordonarea activităţii consiliilor judeţene în domeniul dezvoltării regionale, există tot două variante şi că în acest caz se va decide cât de curând.
„Ori se stabileşte - cu locuri dedicate pentru fiecare judeţ - ca fiecare judeţ să aibă un număr de consilieri egal, parte din consilieri regionali, ori se stabileşte ca fiecare judeţ să aibă un număr de consilieri proporţional cu numărul populaţiei. Eu aş vrea să fie un număr egal pentru fiecare judeţ, pentru că până la urmă fiecare judeţ are dreptul la dezvoltare”, a spus vicepremierul.
El a indicat că ar fi vorba de un număr cuprins între șapte şi zece consilieri regionali pentru fiecare judeţ.
„Eu aş vrea să facem alegeri. (...) Dacă reuşim ca după Constituţie legislaţia privind înfiinţarea regiunilor să fie gata într-un timp util şi avem timp suficient să organizăm alegeri aş prefera ca cetăţenii să aleagă. (...) Prefer alegerea directă a cetăţenilor dacă timpul ne va lăsa”, a mai arătat Liviu Dragnea.
Vicepremierul a spus că discuţiile privind criteriile care trebuie să stea la baza regionalizării sunt într-un stadiu avansat, ministrul menţionând că se au în vedere, în principal, criterii funcţionale.
„Nu intenţionez să propun (...) un proiect de regionalizare care să aibă la bază criterii etnice, pentru că ţinta principală pentru care vrem să înfiinţăm aceste regiuni este dezvoltarea echilibrată a României. Dacă punem o hartă a dezvoltării actuale se vede foarte clar care sunt diferenţele de dezvoltare între regiuni. Asta înseamnă că dacă noi vom continua cu acelaşi sistem administrativ cu sistemul administrativ actual riscăm să transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori”, a spus Dragnea.
El şi-a exprimat speranţa că până la sfârşitul anului 2014 se va reuşi acreditarea regiunilor în discuţiile cu Comisia Europeană, pentru ca acestea să poată fi eligibile pentru a accesa fonduri europene.
„De la 1 ianuarie 2014 cu regiunile înfiinţate (...) începe un proces extrem de complicat şi anume de operaţionalizare a instituţiilor regionale, pe de-o parte, iar pe de altă parte un proces de acreditare a fiecărei regiuni pentru a deveni autoritate de management în procesul de absorbţie a fondurilor europene. În ceea ce priveşte necesitatea ca regiunile să fie înfiinţate până la sfârşitul acestui an ţine cont tot de relaţia cu Comisia Europeană. Este foarte greu să începi noul exerciţiu financiar 2014-2020 cu o structură administrativă şi în interiorul următoarei perioade de programare să schimbi structura administrativă. Rişti să se blocheze un an sau un şi jumătate, poate doi ani de zile absorbţia de fonduri europene şi România nu-şi poate permite aşa ceva”, a spus Liviu Dragnea.
Agerpres.ro
Reformă administrativ-teritorială: România va fi împărţită în opt sau nouă regiuni
Social
09.06.2013
15:07
743
743
agerpres.ro Liviu Dragnea a precizat, duminică, în cadrul unei emisiuni difuzate la ProTv, că nu s-a stabilit încă numărul regiunilor, dar că din toate analizele realizate au reieşit două variante posibile privind împărţirea României în opt și, respectiv, în nouă regiuni.

Stiri relevante
11.05.2026
09:45
195
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
10.05.2026
18:18
688
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
880
ULTIMA ORĂ // Tragedie provocată de o armă de tip Glock într-o unitate militară din Cahul. Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar este în spital
10.05.2026
14:30
691
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
09.05.2026
20:46
998
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
976
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
14:54
912
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
08.05.2026
20:59
1040
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
18:29
1072
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
15:43
852
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
14:20
821
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026

Top stiri
11.05.2026
10:19
41
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
80

08:43
225
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
676

868

683

13:09
741
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
732
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
966
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
995
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
971

15:08
928
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
908

13:51
1543
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
960
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
996
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
1003
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
944
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
1136
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
1147
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
1088
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
1176
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
1036
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
1101
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
1104
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi