Recean: Stăm bine cu livrarea gazelor pentru iarnă, dar să fim precauți cu Transnistria
1326
Pregătirea pentru sezonul rece este aproape de finalizare. Prim-ministrul Dorin Recean a convocat o ședință a Comisiei guvernamentale pentru a coordona măsurile necesare pentru sezonul de încălzire 2025-2026.
Referitor la securitatea energetică pentru iarnă, premierul a accentuat că toate eforturile vor fi orientate către câteva acțiuni prioritare. „Vreau ca toți să ne mobilizăm pentru a accelera finalizarea și darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești-Chișinău.” Premierul a subliniat pregătirea pentru un scenariu ce implică posibile întreruperi ale livrărilor de gaze naturale spre stânga Nistrului. „Avem deja mecanismele la punct și asistență financiară europeană,” a declarant Dorin Recean.
De asemenea, demnitarul a mulțumit echipelor de specialiști din domeniul energetic pentru eforturile lor de asigurare a resurselor necesare pentru noul sezon de încălzire. „Vreau să apreciez munca echipelor care au asigurat achiziția a peste 90% din necesitățile de gaze naturale pentru următorul sezon,” a spus prim-ministrul.
Conform datelor, SA „Energocom" a cumpărat deja circa 700 milioane de metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă peste 90% din consumul prognozat. Între octombrie 2025 și martie 2026, 96% din cantitățile necesare au fost deja achiziționate. Achizițiile au fost efectuate la preț indexat, folosind cotațiile TTF front month (TTFFM), în cadrul a 54 de runde de licitații, la care au participat 13 companii din Elveția, Austria, Polonia, Cehia, România, Bulgaria, Germania și Olanda, dintre care 26 de runde s-au finalizat cu succes.
Agenția Rezerve Materiale a anunțat la ședință că stocurile de cărbune au fost completate integral, iar stocurile de păcură sunt suplinite conform capacităților existente de depozitare.
În ceea ce priveste alimentarea cu energie electrică, consumul de pe malul drept al Nistrului pentru sezonul de încălzire octombrie 2025 - aprilie 2026 este estimat la 2,8 miliarde kWh, din care 1,02 miliarde kWh vor fi acoperite din surse locale, iar 1,78 miliarde kWh din surse externe. Procedurile anuale de achiziție a energiei electrice vor fi lansate până la 30 septembrie curent, acum având loc precalificarea participanților la licitație.
„Să continuăm să promovăm investițiile noi în producția de energie regenerabilă și capacitatea de balansare, dar și în cogenerare, să identificăm eventualele bariere în calea dezvoltării proiectelor. Invit pe toată lumea, inclusiv distribuitorii privați de energie, să participe la un program consistent de economisire a energiei, există o rezervă importantă în acest sens în ambele sectoare, public și privat,” a adăugat premierul.
Comisia guvernamentală de coordonare a măsurilor pentru sezonul de încălzire 2025-2026 a abordat și măsurile de sprijin pentru populație, cum ar fi acordarea de compensații pentru facturile la energie, plus necesitatea derulării de campanii pentru promovarea utilizării raționale a resurselor energetice.
01.04.2026
10:59
44
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
205
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
205
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
278
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
419
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
540
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
01.04.2026
01:20
506
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
569
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
228
Preotul britanic care a cucerit lumea cu satul parohial fictiv al bunătății și acceptării
356
Valeriu Chiveri: Procesul de reglementare transnistreană trebuie accelerat, avem tot sprijinul pentru reintegrare
01.04.2026
10:59
1
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
201
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
201
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
278
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
419
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
539
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
01.04.2026
01:20
506
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
569
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
610
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
576
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
506
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
521
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
748
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
684
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
727
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
690
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
749
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
791
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
781
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1497
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
691
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
817
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
829
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
783
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
898
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
Horoscopul zilei 01.04.2026
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














