Reacție oficială de la Chișinău, după ce Comisia Europeană a anunțat că R. Moldova a îndeplinit condițiile și statele membre pot adopta cadrul de negociere: „Mulțumim statelor care au trimis o scrisoare comună președinției belgiene a Consiliului”
2094
R. Moldova a îndeplinit ultimele trei recomandări ale Comisiei Europene, constată raportul Comisiei Europene către Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă UE, principalul grup de pregătire a Consiliului, aprobat vineri, 7 iunie.
Drept urmare, Comisia Europeană le-a transmis ambasadorilor UE că R. Moldova, dar și Ucraina pot începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.
„Considerăm că toate etapele au fost îndeplinite de cele două ţări. Acum decizia este în mâinile statelor membre”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei.
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a mulțumit țărilor membre ale UE pentru susținerea Republicii Moldova în parcursul său european.
„Le mulțumim statelor care au transmis, ieri, președinției belgiene a Consiliului o scrisoare comună în susținerea organizării primei Conferințe Interguvernamentale până la sfârșitul lunii iunie - Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Suedia”, a enumerat Ghersimov.
Potrivit Biroului pentru Integrare Europeană, următorul pas în parcursul european al R. Moldova îl reprezintă adoptarea, de către statele membre ale UE, a cadrului de negociere și convocarea primei Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, până la sfârșitul lunii curente.
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















