Răsturnare de situaţie în Germania: Noua DESCOPERIRE a medicilor despre COVID-19 ar putea să le dea toate planurile peste cap
4354
Numărul de noi îmbolnăviri a crescut în Germania la cel mai ridicat nivel din ultimele patru zile, în timp ce guvernul se pregăteşte să relaxeze restricţiile, potrivit Bloomberg.
În ultimele 24 de ore, Germania a înregistrat încă 1.627 de cazuri, ajungând la un total de 161.539 cazuri, conform datelor Universităţii John Hopkins.
Numărul deceselor a crescut cu 153 la 6.468 de victime, ceea ce arată o mortalitate de 4% în rândul bolnavilor, în creştere faţă de 3,95% în ziua anterioară.
Un număr de peste 120.400 de persoane s-au vindecat în urma îmbolnăvirii cu Covid-19.
Cancelarul Angela Merkel se întâlneşte cu premierii statelor federale pentru consultări, joi, pentru a stabili dacă Germania va relaxa o parte din restricţii.
Liderii europeni sunt nerăbdători să repornească economiile după ce măsurile de carantină au închis fabrici, au blocat turism şi au ţinut milioane de oameni închişi în casele lor.
Guvernul german va extinde avertismentul de călătorie până pe data de 14 iunie şi nu poate promite că va renunţa la acesta în perioada următoare, a spus Heiko Mass, Ministrul de Externe din Germania, transmite zf.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















