Răspunsul FERM al Ucrainei pentru Putin, care nu vrea să oprească vărsările de SÂNGE: „Ucraina NU se va preda, ne vom apăra țara și poporul. Noi dorim ca războiul să ia sfârşit, iar Ucraina să fie eliberată de OCUPANȚI”


Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba s-a declarat dezamăgit de lipsa unui unui progres în urma discuţiilor de joi cu omologul său rus Serghei Lavrov în Antalya, Turcia. Kuleba a spus că nu s-a putut conveni o încetare a focului în Ucraina și nici siguranța coridoarelor umanitare.
„Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens”, a declarat Dmitro Kuleba în faţa presei, la finalul discuțiilor cu Serghei Lavrov. „Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul”, a subliniat el.
„Noi doream să obţinem o încetare a focului de 24 de ore. Lavrov a spus că Moscova dorea să vorbească despre coridoare umanitare”, a spus Kuleba, precizând că dorea un coridor pentru evacuarea civililor din Mariupol, oraş vizat de intense bombardamente, dintre care unul a lovit un spital de copii.
„Am venit aici în primul rând din raţiuni umanitare, pentru evacuarea civililor. Dar Lavrov nu a vrut să promită nimic în această privinţă”, a adăugat ministrul ucrainean.
Kuleba încă speră că se va ajunge la încetarea focului. „Sunt hotărât să continui pentru că noi dorim ca războiul să ia sfârşit şi ca ţara noastră să fie eliberată de ocupanţi”.
Întâlnirea din Antalia, desfăşurată timp de o oră şi 40 minute, în prezenţa şefului diplomaţiei ţării gazdă, Mevlüt Cavusoglu, a fost prima la nivelul miniştrilor de externe de la Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, la 24 februarie, în urmă cu exact două săptămâni.










































































