R. Moldova și Norvegia își consolidează parteneriatul în domeniul APĂRĂRII: Ministrul Apărării și comandantul Forțelor Armate ale Regatului Norvegiei, vizită la Chișinău
1276
Foto: Diana Său
Miniștrii Apărării din R. Moldova și Norvegia, Anatolie Nosatîi și Bjørn Arild Gram, au semnat joi, la Chișinău, o scrisoare de intenție pentru consolidarea parteneriatului în domeniul apărării dintre cele două state.
Documentul, care presupune inclusiv asistență pentru modernizarea capabilităților de apărare ale R. Moldova, a fost semnat în timpul vizitei la Chișinău a ministrului Apărării, Bjørn Arild Gram, și a comandantului Forțelor Armate ale Regatului Norvegiei, generalul Eirik Kristoffersen.
Oficialii din domeniul Apărării au discutat despre situația actuală de securitate regională, principalele provocări în contextul realizării obiectivelor de dezvoltare și implementării reformelor democratice, dar și în contextul parcursului european al Republicii Moldova.
Totodată, părțile au făcut referire la războiul informațional din ultima perioadă, dezinformările ce vizează sectorul de apărare și securitate, precum și acțiunile întreprinse pentru a spori reziliența națională în vederea contracarării amenințărilor hibride și menținerea păcii, stabilității și siguranței cetățenilor.
„Unul din aspectele importante ale dialogului a fost examinarea posibilităților de asistență din partea Regatului Norvegiei pentru modernizarea capabilităților de apărare ale republicii noastre și modalitățile de avansare a relațiilor de cooperare dintre cele două armate”, arată Ministerul Apărării.
Dialogul a mai vizat subiecte ce țin de obiectivele strategice actuale ale instituției de apărare, printre care intensificarea contribuției Armatei Naționale la eforturile internaționale de menținere a păcii și stabilității și consolidarea relațiilor de colaborare cu partenerii externi, Parteneriatul pentru Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat în luna mai curent, precum și importanța promovării la nivel internațional de către Regatul Norvegiei a inițiativelor și proiectelor de transformare a instituției de apărare a statului nostru.
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















