09:38:33 30.03.2026
Stiri

R. Moldova REVENDICĂ oficial MEDALIA de bronz de care a fost privat halterofilul Marin Robu. Maia Sandu: „Sperăm că i se va face DREPTATE și va obține medalia meritată”

Actualitate 12.08.2024 15:15 Vizualizări3730
R. Moldova REVENDICĂ oficial MEDALIA de bronz de care a fost privat halterofilul Marin Robu. Maia Sandu: „Sperăm că i se va face DREPTATE și va obține medalia meritată”

Federația de Haltere a R. Moldova și Comitetul Național Olimpic și Sportiv contestă oficial decizia controversată a arbitrilor cu privire la evoluția halterofilului Marin Robu la Jocurile Olimpice de la Paris, în categoria de greutate de până la 89 kg.

În acest sens, federația de profil a expediat o contestație în prima instanță, la Comitetul Tehnic al IWF (Federația Internațională de Haltere), prin care a solicitat evaluarea repetată a rezultatelor halterofilului italian, Antonino Pizzolato, și corectitudinea deciziei luate de juriu.

Citește și: VIDEO, DOVADĂ // Marin Robu, lipsit pe nedrept de MEDALIA de bronz la Jocurile Olimpice. Halterofilul nostru cere să i se facă DREPTATE

Și președinta Maia Sandu crede că Marin Robu a fost privat pe nedrept de medalia de bronz la Jocurile Olimpice.

„Sperăm că i se va face dreptate lui Marin Robu și va obține medalia meritată”, a declarat astăzi președinta Sandu, la ceremonia de întâmpinare, la Aeroportul Internațional Chișinău, a delegației R. Moldova, care a participat la Jocurile Olimpice.

Citește și: R. Moldova ratează la mustață cea de-a CINCEA medalie la Jocurile Olimpice. Lui Marin Robu nu i-a ajuns un singur kilogram pentru a urca pe podiumul de premiere

Amintim că Marin Robu a înregistrat rezultatul de 383 kg și a ocupat locul IV, în timp ce italianul Antonino Pizzolato a însumat 384 kg, rezultat contestat de Federația de Haltere din R. Moldova, după ultima ridicare a halterofilului italian.

În cazul în care Federația Internațională de Haltere va anula ultima ridicare a halterofilului italian, atunci medalia de bronz va fi acordată lui Marin Robu.

Autor: ZiarulNational
Top stiri
30.03.2026 08:40 159 Horoscopul zilei 30.03.2026
29.03.2026 08:20 798 Horoscopul zilei 29.03.2026
28.03.2026 08:36 972 Horoscopul zilei 28.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.27 1 USD 17.62 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte