R. Moldova rămâne FĂRĂ suport bugetar din partea Băncii Mondiale. Alex Kremer: „Nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate”
3687
Profit
Organizaţiile internaţionale recunosc că, pe parcursul ultimului an, după aşa-zisul „furt al secolului”, Republica Moldova a întreprins măsuri importante pentru a „curăţa” sectorul bancar şi a spori siguranţa depozitelor. Cu toate acestea, cauza de bază a fraudei de proporţii ce a avut loc în sistemul bancar în anul 2014 nu a fost încă eliminată în cele mai mari trei bănci din ţară, în condiţiile în care adevăraţii beneficiari finali ai acţiunilor acestora nu sunt încă cunoscuţi.
Alex Kremer, Director de Ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova, susţine că o nouă fraudă este posibilă şi de aceea, Banca Mondială nu va acorda suport bugetar până când problema nu va fi soluţionată, scrie Profit.
„Considerăm că autorităţile Republicii Moldova au procedat corect în 2015, luând decizia de a lichida Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank (după ce aproximativ $1 mlrd. au “dispărut” din acestea în anul 2014 - Profit). Au întreprins o măsură dificilă, dar necesară. Totuşi, cauzele de bază ale pericolelor financiare din sectorul bancar nu au fost înlăturate. Autorităţile în continuare nu ştiu cine sunt acţionarii reali ai unor bănci de importanţă majoră. Şi nu mă refer la numele persoanei indicat pe certificatul de acţionar, ci la proprietarul real al acestuia.
Dacă nu există claritate în privinţa proprietarilor acestor acţiuni, atunci există riscul că aceste bănci vor acorda împrumuturi persoanelor asociate cu proprietarii. De fapt, anume acest lucru s-a şi întâmplat la BEM. De aceea, le-am explicat autorităţilor că vom fi dispuşi să reluăm acordarea suportului bugetar, doar atunci când va exista o abordare corespunzătoare faţă de riscurile din sectorul bancar şi când acestea vor fi ţinute sub control. Cooperăm foarte strâns cu FMI şi ne coordonăm poziţiile. De asemenea, BM prestează servicii de consultanţă Băncii Naţionale şi Guvernului.
Acum un an, spuneam că nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate a sectorului bancar. Riscurile de fraudă din sectorul bancar reprezintă în continuare un motiv de îngrijorare şi ar putea din nou avea impact asupra finanţelor publice. De aceea, considerăm că suportul bugetar va putea fi reluat atunci când riscurile faţă de finanţele publice ce provin din sectorul bancar vor fi înlăturate. Vom şti că acest lucru este posibil când FMI îşi va anunţa disponibilitatea de a finanţa un program de ţară”, a declarat directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova în interviul pentru Profit.
Citiți interviul integral AICI.
525
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
531
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
508
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
540
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
521
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
16.01.2026
18:43
1302
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
1260
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
1067
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
1023
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
19.01.2026
20:28
321
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
495
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
511
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
472
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
507
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
510
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
492
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
525
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
506
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
521
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
562
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
626
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
644
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
584
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
527
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
514
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
696
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
550
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
836
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
718
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
963
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1361
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1322
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
822
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
1 MDL
1 EUR
19.93
1 USD
17.14
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40





Inapoi














