R. Moldova, prezentă la Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai NATO din România și la Consiliul Ministerial al OSCE din Polonia
1350
R. Moldova va fi reprezentată în această săptămână la Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlanticeai (NATO) de la București, România, și la Consiliul Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), de la Lodz, Polonia, de către vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Șeful dipomației de la Chișinău va participa, pe 29 și 30 noiembrie, la Reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, fiind primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic după declanșarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei și cu participarea Finlandei și Suediei, în proces de aderare la NATO.
„Participarea republicii noastre la ministeriala NATO va avea loc miercuri în cadrul sesiunilor de lucru în format aliați și parteneri, la care au fost invitate Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina”, a declarat Nicu Popescu.
De asemenea, ministrul se va întâlni în capitala României cu președinta interimară a Senatului României, Alina Ștefania Gorghiu, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, precum și de alți lideri politici de la București.
După evenimentul de la București, Nicu Popescu va participa, în perioada 1 - 2 decembrie, la cea de-a 29-a reuniune anuală a Consiliului Ministerial al OSCE din Poponia, statul care deține președinția în exercițiu a organizației, în cadrul căreia va fi revizuită și evaluată situația de securitate.
„În cadrul ministerialei, voi susține discursul național în cadrul căruia voi vorbi despre viziunile Republicii Moldova asupra situației regionale”, a punctat Nicu Popescu, adăugând că, în marja celor două reuniuni, va avea peste 15 întrevederi bilaterale cu omologii săi de peste hotare.
17.12.2025
08:31
75
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
335
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
554
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
671
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
508
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
521
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
554
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
656
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
655
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
561
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
17.12.2025
08:31
53
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
334
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
552
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
664
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
507
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
521
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
554
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
656
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
655
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
558
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
634
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
539
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
686
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
535
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
579
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
543
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
581
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
556
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
608
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
675
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
659
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
595
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
702
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
594
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
563
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
Horoscopul zilei 17.12.2025
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














