Stiri
Presa din R. Moldova este doar parțial liberă. Concluzia aparține mai multor experți de la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) care au lansat astăzi Indexul Libertății Presei.
Astfel, potrivit documentului, R. Moldova a înregistrat un indicator de 5 puncte din 7 la libertatea presei și ne aflăm pe locul doi, după Georgia. Țara noastră este urmată de Armenia, Ucraina, Azerbaidjan și Belarus.
Potrivit directorului Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, Indexul Libertății Presei măsoară gradul de libertate a presei și este realizat în cadrul proiectului „Monitorizarea Libertății Presei în Țările Partaneriatului Estic”, implementat de CJI. Primul număr a cuprins perioada 1 aprilie – 30 iunie curent, iar la elaborarea acestuia au participat 10 experți, membri ai societății civile, jurnaliști și juriști.
„Criteriile de evaluare s-au referit doar la nivelul de libertate a presei și nu au tangență cu calitatea. Fiecare din cei zece experți a primit câte un chestionar care a fost completat cu un punctaj de la 1 la 3”, a menționat Nadine Gogu.
Cât priveșe domeniul legal, potrivit expertului în legislație media, Olivia Pârțac, acesta corespunde în totalitate normelor internaționale, mai grav stăm însă la capitolul implementarea în practică a legilor adoptate.
„Majoritatea experților consideră că legislația din R. Moldova corespunde standardelor internaționale. Avem legi destul de bune. Momentul de cotitură în politicul moldovenesc a fost anul 2009 când a fost învestit un Guvern prodemocratic. Acest an este descris de experți ca un an în care au început să se adeverească acele aștepări ce țin de libertatea de exprimare, s-a diversificat și numărul de instituții media. Pluralitatea de opinii este în creștere și s-a redus interferența politică în mass-media. Tabloul la capitolul garanții legislative este aproape perfect, mai rău stăm la capitolul aplicarea legilor”, a menționat Olivia Pârțac.
Totodată, potrivit experților, autocenzura continuă să fie un fenomen frecvent, care afectează atât mass-media publică, cât şi pe cea de stat, dar şi numeroase instituţii private. Indicatorul respectiv a fost notat cu cel mai mic punctaj din întregul Index: 0,7 puncte din 3 posibile.
Aspectele pozitive în domeniul mass-media din R. Moldova se referă la dezvoltarea noilor media, dreptul la libertatea de exprimare și a domeniului internetului.
R. Moldova ocupă locul doi la capitolul libertatea presei
Social
25.07.2013
17:09
1716

Stiri relevante
05.02.2018
20:02
1702
Cazul Phoenix // Ce înseamnă LIBERTATEA? Cazul „pletoșilor”
22.06.2017
09:00
2622
Președintele Iohannis CHEAMĂ partidele la Cotroceni
17.07.2014
13:45
2175
VOTAT // Partidele politice vor fi finanțate de stat
26.07.2025
21:06
317
Schimbări semnificative ale vremii în Republica Moldova - 27.07.2025
26.07.2025
13:50
686
VIDEO // ,,Fastuosul" protest organizat de Dodon, Voronin, Vlah și Tarlev, un mare FALS. ,,Și astǎzi s-au dat bani pentru participare la protest - câte 300 de lei""
26.07.2025
11:52
657
Victor Furtună, procurorul-șef interimar al PCCOCS, audiat fără probleme de integritate de Comisia de evaluare
25.07.2025
20:45
771
Schimbări meteo pe 26 iulie 2025
25.07.2025
16:57
589
Lansarea unei noi ediții a programului psihopedagogic pentru formarea maiștrilor-instructori în învățământul dual din Moldova
25.07.2025
11:44
673
Succes remarcabil la Olimpiada Internațională de Fizică: elevii din Republica Moldova aduc acasă două medalii de argint și două mențiuni de onoare
25.07.2025
09:55
602
Halterofilii moldoveni strălucesc la Campionatul European U15 și U17 din Madrid
25.07.2025
09:46
531
Adil Osmanov aduce AURUL Republicii Moldova la Jocurile Mondiale Universitare din Germania
24.07.2025
21:12
817
Schimbări ușoare în condițiile meteo din Republica Moldova pe 25 iulie 2025

Top stiri
26.07.2025
21:06
0
Schimbări semnificative ale vremii în Republica Moldova - 27.07.2025
26.07.2025
16:41
332
Moldindconbank și Visa lansează o campanie promoțională pentru cei pasionați de călătorii
26.07.2025
14:58
758
Lupte aprige la Pokrovsk, tragedii în Rostov și Dnipro, incendii la Zaporojie și bombardamente la Harkov: situația escaladează în Ucraina și Rusia
26.07.2025
14:33
393
Moldova strălucește la Skopje: Trei medalii pentru tinerii sportivi la Festivalul Olimpic European 2025
26.07.2025
13:50
665
VIDEO // ,,Fastuosul" protest organizat de Dodon, Voronin, Vlah și Tarlev, un mare FALS. ,,Și astǎzi s-au dat bani pentru participare la protest - câte 300 de lei""
26.07.2025
11:52
637
Victor Furtună, procurorul-șef interimar al PCCOCS, audiat fără probleme de integritate de Comisia de evaluare
26.07.2025
10:07
834
Chișinăul implementează sancțiuni UE: Lista persoanelor și entităților din anturajul lui Ilan Șor dezvăluită în Monitorul Oficial
26.07.2025
07:20
594
Zelenski promite noi strategii defensive pentru Ucraina și intensificarea producției de drone interceptoare
26.07.2025
06:22
820
Musk întrerupe Starlink în plină ofensivă a Ucrainei pentru recucerirea teritoriilor ocupate de Rusia
26.07.2025
05:38
586
Rusia ar putea renunța la portavionul emblematic "Amiral Kuzneţov" după 40 de ani de serviciu, spune șeful industriei navale
26.07.2025
02:54
590
Trump critică lipsa de compromis a Hamas după eșecul negocierilor pentru Gaza, acuzații reciproce și continuă tensiunile în regiune
26.07.2025
01:03
764
Georgia surprinde prin găzduirea exercițiilor NATO, implicând și soldați români, în contextul apropierii de Rusia
25.07.2025
23:42
742
Viktor Orban laudă pe Ilie Bolojan: România are șanse bune să depășească provocările economice cu un lider hotărât și experimentat la conducere
25.07.2025
22:48
765
Moldovenii scapă de tarifele de roaming în UE din 2026
25.07.2025
21:25
937
Plahotniuc și Țuțu, prinși cu documente false în Grecia, cer amânarea audierilor după reținerea pe aeroportul din Atena
25.07.2025
21:01
847
Vladimir Plahotniuc, capturat cu documente falsificate în Grecia: doar un pașaport românesc este autentic
25.07.2025
20:45
766
Schimbări meteo pe 26 iulie 2025
25.07.2025
19:18
611
Israelul redeschide calea ajutoarelor umanitare parașutate pentru Gaza în context tensionat
25.07.2025
19:02
591
PrEP injectabil la fiecare 6 luni, un pas istoric în prevenția HIV ajunge în Europa și România
25.07.2025
18:30
879
Rusia îl concediază pe Mihail Gusman după vizita controversată în Azerbaidjan
25.07.2025
18:13
732
Fermierii și experții dezbat adaptarea la schimbările climatice prin agricultura conservativă în cadrul unui seminar la Porumbeni
25.07.2025
18:05
734
Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, în vizită oficială în Moldova pentru discuții bilaterale și semnarea unui acord educațional important
25.07.2025
18:05
796
Putin și Zelenski: Întâlnirea decisivă ar putea fi departe! Kremlinul respinge termenul Ucrainei pentru un summit în august
25.07.2025
17:44
741
Propaganda "Matrioșka" a Kremlinului, tentativă de destabilizare a Republicii Moldova înainte de alegeri parlamentare
25.07.2025
17:28
595
Dorin Recean îndeamnă primarii din suburbii să planifice strategic pentru viitorul Chișinăului

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri