Chișinăul implementează sancțiuni UE: Lista persoanelor și entităților din anturajul lui Ilan Șor dezvăluită în Monitorul Oficial
2225
Decizia de Guvern privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale impuse de Uniunea Europeană a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Aceste măsuri au fost aprobate pe fondul acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova. Documentul vizează extinderea listei persoanelor care sunt supuse sancțiunilor. Printre aceste persoane se numără: Victoria Furtună, liderul partidului Moldova Mare, Alexei Lungu, președintele partidului politic Șansă, și Vadim Grozavu, liderul partidului politic Victorie.
De asemenea, în lista celor sancționați se află și Irina Lozovan, politiciano din partidul politic Renaștere, Natalia Parasca, liderul aceluiași partid și Alexandr Nesterovschi – politician, transmite Moldpres. Printre entitățile juridice incluse în document pot fi amintite Blocul Politic Victorie, compania A7 și Centrul Cultural-educațional al Moldovei. Documentul sugerează că atât persoanele fizice, cât și entitățile implicate „ar avea legături cu Ilan Șor și ar fi implicate în acțiuni de influențare a alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din toamna anului trecut”.
Decizia devine valabilă odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Pe 15 iulie, Consiliul Uniunii Europene a aprobat un nou set de sancțiuni îndreptate împotriva unor companii și politicieni moldoveni, acuzați de încercări de destabilizare a Republicii Moldova. Măsura apare pe fondul preocupărilor crescute legate de ingerințele externe și activitățile rețelelor coordonate de fugarul Ilan Șor.
Sancțiunile includ înghețarea activelor deținute pe teritoriul Uniunii Europene, interdicția de călătorie în spațiul UE și interzicerea furnizării de fonduri sau resurse economice persoanelor și organizațiilor vizate. Aceste acțiuni reafirmă sprijinul Uniunii Europene pentru parcursul european al Republicii Moldova, condamnând în același timp tentativele de destabilizare susținute de rețelele oligarhice cu legături externe.
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
13.10.2026
20:45
13.10.2026
20:10
13.10.2026
19:49
13.10.2026
19:14
13.10.2026
18:52
13.10.2026
18:14
13.10.2026
17:55
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















