MSF acuză autoritățile israeliene de utilizarea intenționată a foametei ca armă de război în Gaza: un sfert dintre copiii mici și femeile însărcinate suferă de malnutriție.
1080
Un sfert dintre copiii cu vârste între şase luni şi cinci ani, precum şi femeile însărcinate şi care alăptează, examinaţi săptămâna trecută în facilităţile Médecins sans frontières (MSF) din Fâşia Gaza, suferă de malnutriţie, informează această organizaţie nonguvernamentală (ONG).
„Folosirea intenţionată a fometei ca armă de război de către autorităţile israeliene în Fâşia Gaza a atins niveluri fără precedent, iar pacienţii şi personalul medical suferă de foame”, a alertat MSF într-un comunicat. Coordonatoarea proiectului Clinicii MSF din oraşul Gaza, Caroline Willemen, a declarat că „se înregistrează acum 25 de pacienţi noi cu malnutriţie în fiecare zi”.
Numărul persoanelor care suferă de malnutriţie în această clinică a crescut de patru ori de la 18 mai. Iar nivelul de malnutriţie severă la copiii sub cinci ani s-a triplat în ultimele două săptămâni. „Aceasta este o foamete deliberată, provocată de autorităţile israeliene în cadrul campaniei genocidare în curs. Înfometarea, uciderea şi rănirea persoanelor care caută ajutor cu disperare sunt inacceptabile”, afirmă MSF.
PENURII FOARTE GRAVE
Israelul, a cărui ofensivă a început după atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023 în sudul teritoriului israelian, este sub presiunea internaţională din cauza situaţiei umanitare tragice din Gaza. La sfârşitul lui mai, a relaxat parţial blocada umanitară impusă enclavei palestiniene la 2 martie, dar penuriile de hrană, medicamente şi alte bunuri sunt severe.
Israelul acuză Hamas de exploatarea suferinţei civililor, susţinând că organizaţia fură hrana distribuită pentru a fi vândută la preţuri ridicate sau atacă persoanele care caută ajutor. În acelasi timp, ”atacurile continuă la instalaţii de distribuire a unor alimente, unde mecanismul de distribuire sponsorizat de autorităţile israeliene omoară în mod repetat persoane care caută cu disperare să găsească ajutor”, avertizează MSF.
ONU a acuzat marţi armata israeliană de uciderea a peste 1.000 de persoane în Fâşia Gaza - de la sfârşitul lui mai. Majoritatea fiind ucise aproape de centrele acestei fundaţii susţinute de către Statele Unite.
”CRIME DE RĂZBOI”
„Aceste distribuiri alimentare nu sunt ajutor umanitar. Sunt crime de război comise la lumina zilei, sub masca compasiunii. Cei care merg la distribuirile alimentare ale GHF au şanse egale să primească un sac de făină cât să primească un glonţ în cap”, a denunţat coordonatorul adjunct MSF la Gaza, doctorul Mohammed Abu Mughaisib.
Pe lângă persoanele rănite la instalaţiile de distribuire, echipele MSF au oferit îngrijiri altor zeci de persoane rănite de armata israeliană în timp ce aşteptau camioanele cu făină. La 20 iulie, echipe MSF şi de la Ministerul Sănătăţii de la Clinica Sheikh Radwan, în nordul Fâşiei Gaza, au tratat 122 de persoane împuşcate în timp ce aşteptau distribuirea făinii. Alte 46 de persoane erau deja moarte când au sosit echipele medicale.
La 3 iulie, un angajat MSF a fost ucis într-un incident similar la Khan Yunis.
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















