R. Moldova nu mai cumpără rachete antigrindină din Federația Rusă: Un stat din UE, singurul furnizor pentru Serviciul Antigrindină
2384
R. Moldova a reziliat contractul cu Federația Rusă privind livrarea de rachete antigrindină, din cauza războiului din Ucraina, iar Bulgaria este în prezent singurul furnizor al statului nostru, susține directorul adjunct al Serviciului Antigrindină, Vasile Aghenie.
Potrivit lui Aghenie, R. Moldova este pregătită pentru noul sezon agricol, având în stocuri 5 400 de unități cu rază scurtă și lungă și urmând să mai procure alte 2 500 de dispozitive din Bulgaria.
„Avem contractul deja înregistrat la Agenție, de mâine depunem actele pentru autorizarea la import și aducem din Bulgaria 2 500 de rachete antigrindină de rază lungă. Noi am mai făcut un demers pentru a ne mai da bani, pentru că nu știm cum va fi sezonul pentru că sunt ani când utilizăm câte 4 - 5 mii de rachete, dar sunt ani când folosim câte 7 mii. De exemplu, în anul 2021 am consumat circa 10 mii de unități. Dacă va fi anul la fel de greu, nu ne vor ajunge rachetele pe care le avem în stocuri”, a declarat Vasile Aghenie, citat de radiomoldova.md.
Prețul unei rachete de rază scurtă este 270 de euro, în timp ce una cu rază lungă costă 400 de euro, mai precizează sursa citată.
Guvernul a alocat în acest an 20 de milioane de lei pentru achiziționarea rachetelor.
În Republica Moldova sunt 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, amplasate în 24 de raioane.
27.03.2026
17:54
2
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
76
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
93
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
40
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
200
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
220
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
455
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
286
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
349
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1015
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
28
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
49
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
391
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
241
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
311
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
841
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
388
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
396
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
484
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
478
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
470
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
472
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
449
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
530
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
680
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
680
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
603
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
615
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
579
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
591
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
585
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
666
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
642
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
478
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
741
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














