R. Moldova își caută reprezentant la concursul „Eurovision”: Dosarele pot fi depuse până pe 27 decembrie curent, la TRM
1700
Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) a dat astăzi start înscrierilor pentru a alege reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2025, concurs ce se va desfăşura în primăvara anului viitor la Basel, Elveția.
Interpreţii şi formaţiile își pot depune dosarul de participare la concurs până pe 27 decembrie curent.
Piesele înscrise la Etapa Naţională trebuie să fie originale, să nu fi fost lansate anterior datei de 1 septembrie 2024, iar durata acesteia să nu depăşească 3 minute.
„Dosarele vor fi examinate de Comitetul de organizare a Etapei Naţionale până la 15 ianuarie 2025. „Ulterior, concurenţii ale căror dosare întrunesc toate cerinţele, vor participa la Audiţiile Live, organizate în perioada 15 ianuarie - 5 februarie 2025. Finaliştii vor fi selectaţi de un juriu specializat, care va acorda un punctaj de la 0 la 12, bazându-se pe următoarele criterii: linia melodică, interpretarea şi gradul de originalitate al piesei. Finala Naţională, în cadrul căreia va fi aleasă piesa câştigătoare, va avea loc între 20 - 28 februarie 2025 şi va fi transmisă în direct la TV Moldova 1”, informează TRM.
Aceeași sursă precizează că, potrivit Regulamentului cu privire la desfăşurarea Selecţiei Naţionale, piesele vor fi jurizate în proporţie de 50% de juriu şi 50% de televoting.
Amintim că, anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată de Natalia Barbu cu piesa „In The Middle”. Interpreta s-a clasat pe locul 13 în semifinală, cu un total de 20 de puncte, ratând astfel calificarea în finala competiţiei muzicale.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















