R. Moldova, extrem de vulnerabilă în cazul unei crize petroliere regionale: Stocurile asigură, de obicei, consumul pentru maximum 20 de zile. Ce vor să facă autoritățile pentru a schimba situația
1750
Ministerul Energiei R. Moldova este capabilă să-și asigure, în cazul unei crize petroliere regionale, consumul pe o perioadă de la trei la maximum 20 de zile, deși produsele petroliere rămân sursa de energie dominantă în statul nostru.
Cifrele au fost prezentate de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, în cadrul unui exercițiu de simulare a unei crize petroliere regionale, organizat la Paris de Agenția Internațională pentru Energie (AIE). Republica Moldova a fost invitată în premieră să participe la acest exercițiu, chiar dacă nu este membră a Agenției Internaționale pentru Energie, după ce Ministerul Energiei a semnat un memorandum de cooperare cu AIE, în martie 2024.
Potrivit lui Constantin Borosan, Republica Moldova este dependentă în totalitate de importuri, aproape întreaga cantitate de motorină și benzină fiind importată prin intermediul companiilor petroliere, care sunt subsidiare ale rafinăriilor din România, dar și prin intermediul porturilor maritime și fluviale din România. În luna mai 2022, din cauza provocărilor logistice legate de invazia Rusiei în Ucraina, stocurile comerciale de motorină și benzină erau suficiente doar pentru trei zile de consum curent în R. Moldova.
Produsele petroliere rămân sursa de energie dominantă în Republica Moldova, cu un consum anual de 1 130 ktep. Potrivit Balanței energetice a statului, produsele petroliere dețin cea mai mare cotă din consumul final brut de energie sau 43%, urmate de gaze naturale cu 22%, biocombustibili și lemne de foc – 21% și energie electrică – 12%.
Ministerul Energiei informează că secretarul de stat Constantin Borosan a declarat că R. Moldova planifică să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere care ar urma să corespundă unei cantități egale cu 90 de zile de importuri medii zilnice nete.
Potrivit unui proiect de lege elaborat de autorități, care transpune directiva europeană privind stocurile de produse petroliere, acestea vor fi gestionate conform unui model hibrid – 50% din obligația de stocare ar urma să fie alocată unei instituții de stat subordonate Ministerului Energiei, iar 50% - importatorilor. Totodată, până la 60% din stocurile de produse petroliere ar urma să fie stocate pe teritoriul Republicii Moldova, iar restul - în țara de import.
Menționăm că exercițiul de simulare organizat la Paris și-a propus să testeze gradul de reziliență a țărilor membre la o potențială criză și mecanismele de intervenție ale AIE, dar și să evidențieze potențialul prejudiciu economic al unei întreruperi a aprovizionării cu petrol, în funcție de contextul pieței.
AIE a fost creată ca urmare a crizei petrolului din 1973 cu misiunea de a asigura securitatea energetică, inclusiv prin sistemul de intervenție colectivă care să atenueze impactul deficitului de produse petroliere asupra pieței globale prin creșterea ofertei sau reducerea cererii. De asemenea, fiecare țară membră a AIE are obligația de a deține stocuri de produse petroliere echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete de petrol și de a fi pregătită să răspundă în mod colectiv la perturbări grave ale aprovizionării care afectează piața mondială a petrolului.
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
Săptămână fierbinte în Republica Moldova, cu maxime până la 36°C (2–8 august 2026)
Explozie într-o cafenea din Moscova: trei morți și 15 răniți, autoritățile investighează cauza deflagrației
Explozie la o cafenea din Moscova: trei morți și zeci de răniți, autoritățile ruse deschid anchetă
Peter Magyar taie consumul marilor companii pentru a salva sistemul energetic al Ungariei din criza provocată de oprirea centralei Paks















