Proteste non-stop în fața Președinției: Organizatorii mitingului din centrul Chișinăului anunță că oamenii vor protesta pașnic până când guvernarea își va da demisia
2095
"Zeci de mii de oameni s-au adunat astăzi în fața Președinției, în cadrul unui amplu protest față de guvernarea PAS și Maia Sandu", a declarat unul dintre liderii protestului, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu. Acesta a anunțat că protestele pașnice vor continua "până când PAS nu va pleca de la putere".
„Ne-am adunat astăzi aici pentru a ne asuma viitorul acestei republici. Poporul R. Moldova, care i-a pus în funcții pe cei din PAS, are tot dreptul să le ceară socoteală. Bătaia de joc la care suntem supuși non-stop a luat sfârșit. R. Moldova este în moarte clinică, iar cei care o vor resuscita sunt oamenii care au venit astăzi aici. R. Moldova își va recăpăta demnitatea. Avem o singură condiție: Jos Maia Sandu! Avem dreptul constituțional de a ne exprima liber. Am anunțat din timp autoritățile competente că protestul de astăzi este unul pașnic, fără violențe! R. Moldova este capturat, iar uzurparea puterii în stat este o încălcare penală, pentru care actuala guvernare va fi trasă la răspundere. Deschidem astăzi „Orașul Schimbării”, aici, în fața Președinției și Parlamentului”, a declarat Dinu Țurcanu, citat de un comunicat de presă al Partidului "ȘOR".
Tot el a spus că "mii de protestatari" ar fi fost împiedicați să ajungă astăzi în capitală, după ce reprezentanții firmelor de transport din republică, dar și proprietarii de autobuze și microbuze din localități, au fost constrânși de către exponenții guvernării să anuleze toate cursele spre Chișinău, comandate de localnicii care au vrut să ajungă la protest.
Autoritățile nu au comentat, deocamdată, aceste acuzații, însă ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a sugerat astăzi, prin intermediul unei postări pe Facebook, faptul că oamenii au fost plătiţi ca să vină la protest.
06.11.2025
20:30
198
Republica Moldova, invitată pentru prima dată la reuniunea fiscală europeană TADEUS: Pas spre integrarea în UE
06.11.2025
20:27
317
Schimbări meteo în Republica Moldova pe 07.11.2025
06.11.2025
20:22
316
Aderarea Moldovei la UE: Victoria finală dorită de Igor Boțan în fața presiunilor externe
06.11.2025
19:35
265
Premierul Munteanu și ambasadorul UE discută despre accelerarea integrării europene a Moldovei
06.11.2025
19:30
372
Militar rus condamnat pe viață în Ucraina pentru executarea unui prizonier de război ucrainian
06.11.2025
18:59
360
Igor Grosu propune un nou Secretar general al Parlamentului: Victor Agrici, omul din interiorul PAS
06.11.2025
18:36
305
CEC oferă finanțări partidelor în funcție de voturi și candidați aleși, dar unele formațiuni rămân fără alocații în noiembrie și decembrie
06.11.2025
18:26
332
Moldova și Ucraina își consolidează parteneriatul pentru integrarea europeană: Întrevedere între Alexandru Munteanu și ambasadorul ucrainean
06.11.2025
18:23
319
România, pilon de sprijin esențial pentru Republica Moldova - Mulțumirile lui Mark Rutte
06.11.2025
17:59
294
Parteneriatul Global pentru Educație sprijină modernizarea sistemului de învățământ din Moldova cu proiecte ambițioase și finanțări semnificative
06.11.2025
20:30
121
Republica Moldova, invitată pentru prima dată la reuniunea fiscală europeană TADEUS: Pas spre integrarea în UE
06.11.2025
20:27
249
Schimbări meteo în Republica Moldova pe 07.11.2025
06.11.2025
20:22
287
Aderarea Moldovei la UE: Victoria finală dorită de Igor Boțan în fața presiunilor externe
06.11.2025
19:35
245
Premierul Munteanu și ambasadorul UE discută despre accelerarea integrării europene a Moldovei
06.11.2025
19:30
345
Militar rus condamnat pe viață în Ucraina pentru executarea unui prizonier de război ucrainian
06.11.2025
18:59
343
Igor Grosu propune un nou Secretar general al Parlamentului: Victor Agrici, omul din interiorul PAS
06.11.2025
18:36
294
CEC oferă finanțări partidelor în funcție de voturi și candidați aleși, dar unele formațiuni rămân fără alocații în noiembrie și decembrie
06.11.2025
18:26
321
Moldova și Ucraina își consolidează parteneriatul pentru integrarea europeană: Întrevedere între Alexandru Munteanu și ambasadorul ucrainean
06.11.2025
18:23
307
România, pilon de sprijin esențial pentru Republica Moldova - Mulțumirile lui Mark Rutte
06.11.2025
17:59
278
Parteneriatul Global pentru Educație sprijină modernizarea sistemului de învățământ din Moldova cu proiecte ambițioase și finanțări semnificative
06.11.2025
17:56
308
Întâlnire strategică moldo-ungară: Modernizarea agriculturii și investiții europene esențiale pentru viitor
06.11.2025
17:44
282
Republica Moldova avansează cu pregătirile pentru gestionarea fondurilor europene: scenarii și pași esențiali discutate într-o ședință consultativă
06.11.2025
17:33
260
Mihai Popșoi discută cu ambasadorii României și Ucrainei despre parteneriatul strategic și cooperarea bilaterală
06.11.2025
17:30
403
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei neagă legăturile cu Ilan Șor, dar vizitele și declarațiile sale stârnesc suspiciuni în Comrat
06.11.2025
17:29
274
Cooperare strategică între Moldova, România și Ucraina pentru dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere în cadrul unei reuniuni cheie la Uzhhorod
06.11.2025
16:49
396
Revoluție medicală: Plasturele inteligent care promite regenerarea inimii după infarct, dezvoltat de cercetătorii MIT
06.11.2025
16:48
342
Moldova avansează pe calea integrării europene: Cristina Gherasimov discută reformele cu oficialii de la Bruxelles
06.11.2025
16:30
336
Experți moldoveni redefinesc curriculumul educațional pentru o generație ancorată în valori și competențe europene
361
Moldova și Olanda își unesc forțele pentru a revoluționa sectorul horticol local
06.11.2025
15:51
422
Curtea Constituțională confirmă mandatele pentru opt deputați supleanți aleși pe lista PAS
403
Vicepremierul Valeriu Civeri discută cu ambasadorul Irlandei despre eforturile de reintegrare a Republicii Moldova
382
Agentul Guvernamental Andrei Briceac a vizitat Procuratura Generală: Discuții despre consolidarea cooperării în apărarea intereselor statului la CtEDO
06.11.2025
14:55
582
Sancțiuni pentru partidele care implică biserica în campania electorală, propune Alexandru Tănase
06.11.2025
14:30
463
Polonia pregătește marele program de instrucție militară pentru a antrena 400.000 de cetățeni până în 2026
06.11.2025
14:10
468
Dialog strategic între Premierul Munteanu și reprezentantul SUA: Proiecte esențiale pentru dezvoltarea Moldovei
Republica Moldova, invitată pentru prima dată la reuniunea fiscală europeană TADEUS: Pas spre integrarea în UE
Schimbări meteo în Republica Moldova pe 07.11.2025
Aderarea Moldovei la UE: Victoria finală dorită de Igor Boțan în fața presiunilor externe
Premierul Munteanu și ambasadorul UE discută despre accelerarea integrării europene a Moldovei
1 MDL
1 EUR
19.68
1 USD
17.13
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41








Inapoi














