Protestatarii din Georgia, dispersați cu TUNURI de apă: În stradă de două săptămâni pentru a cere alegeri în baza unui sistem proporțional
1726
Reuters
Forţele de ordine georgiene au dispersat marţi cu tunuri cu apă un protest al opozanţilor care blocau de seara trecută căile de acces în Parlamentul de la Tbilisi pentru a cere ca alegerile parlamentare din 2020 să fie organizate în baza unui sistem proporţional, transmit EFE și Agerpres.
Cel puţin trei persoane au fost rănite în urma acţiunii, care s-a încheiat cu reţinerea a 29 de persoane, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne al Georgiei.
Poliţia a ridicat de asemenea corturile de campanie pe care protestatarii le-au instalat luni seara pentru a bloca Rustaveli, principalul bulevard din oraş, unde temperatura a scăzut în cursul dimineţii la minus 4 grade.
„Tot vom învinge. Pentru a organiza şedinţe parlamentare, autorităţile vor trebui să recurgă mereu la "robocops", a declarat presei Zaal Udumashvili, unul din liderii Mişcării Naţionale Unite, de opoziţie.
După ce au fost evacuaţi de pe căile de acces spre Parlament şi de pe bulevardul Rustaveli, zeci de protestatari au continuat mitingul pe trotuarul de lângă sediul legislativului.
„Protestele vor continua atât timp cât autorităţile nu vor da curs solicitărilor noastre", a spus unui grup de jurnalişti deputatul Gueorgui Bokeria, de la partidul de opoziţie Georgia Europeană.
Manifestaţiile opoziţiei au luat amploare după ce, pe 14 noiembrie, partidul de guvernământ Visul Georgian nu a mai aprobat, după ce promisese că o va face, o modificare la legea electorală pentru ca scrutinul parlamentar de anul viitor să fie organizat în baza unui sistem proporţional.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
03.09.2026
01:49
03.09.2026
01:47
03.09.2026
01:42
03.09.2026
00:43
03.09.2026
00:32
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
















