PROIECT // Cod electoral NOU în R. Moldova: Vot electronic, mai puțini membri în CEC, iar scrutinele ar putea fi organizate în altă zi decât duminica
2709
Reducerea numărului membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC), schimbarea zilei alegerilor, introducerea votului electronic și implicarea diasporei în organizarea scrutinelor, dar și o transparență mai mare a finanțarea partidelor și campaniilor electorale sunt câteva dintre noile prevederi ale proiectului Codului electoral făcut public miercuri la Chișinău.
Proiectul Codului electoral ar putea fi adoptat până în toamnă și prevede, între altele, că activitatea structurilor electorale, inclusiv cele de nivelul doi, va fi permanentizată, iar numărul de membri ai CEC va fi redus de la nouă la șapte, transmite Radio Chișinău.
Prevederile cu privire la autoritatea electorală ar urma să intre în vigoare din anul 2026, potrivit membrului CEC, Lilian Enciu.
„Durata mandatului fiecărui membru al CEC urmează să fie una individuală și va avea o durată de cinci ani. Cei șapte membri vor fi numiți după cum urmează: un membru va fi numit desemnat de președintele R. Moldova, doi membri vor fi desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii, alți doi vor fi desemnați de Guvern și alții doi de către Parlament”, a spus Enciu.
O altă noutate a proiectului este că scrutinele ar putea avea loc în zilele de sâmbătă și nu duminica, după cum a anunțat membrul CEC, Sergiu Gurduza.
„CEC propune ca ziua alegerilor să nu fie în continuare duminică, dar sâmbătă. Astfel, alegerile urmează să aibă loc într-o singură zi de sâmbătă, conform actului de stabilire a datei alegerilor”, a afirmat Gurduza.
Proiectul urmărește creșterea transparenței financiare a campaniilor electorale și finanțării partidelor.
„Insistăm pe ideea că locul de muncă și funcția ocupată de către donator trebuie să fie făcută publică. Asta oferă și o transparență a donațiilor. Am propus să fie limitate donațiile din partea persoanelor care nu înregistrează venituri oficiale”, a adăugat vicepreședintele CEC, Pavel Positcă.
O altă noutate a proiectului este introducerea votului prin Internet, potrivit membrului CEC, Alexandru Musteață: „Votul prin Internet nu înlocuiește votul tradițional. Este o metodă alternativă. Al doilea aspect este votul prin internet anticipat. Votarea prin Internet, așa cum arată practica altor țări, trebuie să se desfășoare câteva zile la rând”.
Proiectul Codului electoral propune deschiderea gratuită în bănci a fondurilor electorale și recomandă noi reglementări ce țin de listele de colectare a semnăturilor în sprijinul candidaților, dar și cu privire la listele electorale. Proiectul mai prevede obligarea președintelui republicii de a depune o declarație privind incompatibilitatea cu alte funcții.
Proiectul Codului electoral oferă posibilitatea deschiderii secțiilor de votare în afară republicii, în localitățile în care sunt nu mai puțin de 500 de cetățeni cu drept de vot și stipulează o implicare mai mare a cetățenilor din diaspora în organizarea proceselor electorale.
16.12.2025
00:19
3
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
364
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
454
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
431
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
470
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
432
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
448
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
408
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
464
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
452
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
20:29
349
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
437
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
414
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
454
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
416
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
434
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
393
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
449
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
433
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
592
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
435
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
640
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1366
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
515
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
552
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
546
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
726
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
797
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
635
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
623
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
795
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
707
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
931
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
998
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
707
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














