Programul „Prima Casă” a depășit 1000 de beneficiari. Anunțul a fost făcut de proaspătul ministru al Finanțelor
1991
Facebook/Ion Chicu Până astăzi, 1004 familii și tineri necăsătoriți și-au procurat locuințe prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă”. Anunțul a fost făcut acum câteva minute de proaspătul ministru al Finanțelor, Ion Chicu. Contractul cu numărul 1000 a fost semnat de o familie tânără, care și-a procurat apartament în sectorul Botanica al municipiului Chișinău.
Potrivit datelor Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), la ora actuală sunt înregistrate 1078 cereri din partea celor care vor să-și procure o locuință prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă”
Din numărul total de cereri 1004 sunt garanții active; 1 – garanție a fost stinsă anticipat; 15 – cereri sunt acceptate și urmează să fie semnate contractele de credit; 27 –cereri sunt în analiză; 3 – cereri au fost respinse; 28 – cereri au fost retrase de bănci din diverse motive.
Suma totală a Garanțiilor active este de 237 729 797.4 milioane de lei, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 475 459 594.9 milioane de lei.
Valoarea medie a locuințelor procurate este de 557,73 mii de lei.
Din totalul de 1004 beneficiari 727 sunt familii tinere, iar 277 sunt tineri necăsătoriți.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului „Prima Casă” este de 60,31 m.p, iar vârsta medie a solicitanților este de 31ani.
Localitățile unde au fost procurare cele mai multe locuințe prin intermediul Programului sunt: mun. Chișinău – 608; alte localități urbane din municipiul Chișinău (Durlești, Codru, Cricova, Sângera, Vatra) – 51; localități rurale din municipiul Chișinău (Stăuceni, Ghidighici, Bubueci, Grătiești) – 37; municipiul Bălți – 129; Cahul 29; Ungheni – 14; Comrat – 12; Ialoveni – 10; Edineț – 10; Orhei – 8; Criuleni – 6; Drochia – 6; Florești – 6; Fălești – 5; Anenii Noi – 5; Glodeni – 4; Sângerei – 4; Hâncești – 3; alte localități - 57.
Programul de stat „Prima casă” a fost lansat în data de 26 martie curent. Ulterior, în cadrul proiectului au fost oferite facilități speciale pentru funcționarii publici (Prima Casă 2), iar recent a fost anunțată inițiativa de a crea condiții mai avantajoase pentru familiile care au copii, statul oferind compensații între 10 și 100% din valoarea creditului (Prima Casă 3).
27.05.2019
14:22
02.05.2019
11:30
26.03.2019
13:00
25.02.2019
12:30
04.02.2019
13:35
14.01.2019
11:41
26.12.2018
13:19
10.12.2018
13:19
03.12.2018
13:00
01.11.2018
08:30
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:19
08.08.2026
13:16
08.08.2026
12:55
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
Trump își anunță favorit pentru 2028: J.D. Vance, continuatorul liniei MAGA. Chirieac explică de ce a fost ocolit Rubio și ce înseamnă asta pentru România
Dronă intrată din România în spațiul aerian al Bulgariei a explodat lângă stația de comprimare a gazoductului Trans-Balkan
Dronă venită dinspre România a explodat în Bulgaria, nedepistată de radare. Radev mută sistemele anti-dronă de la granița cu Turcia spre frontiera română
Vizită de studiu încheiată în Lituania: polițiștii de frontieră din Moldova își consolidează cooperarea și pregătirea după model european


















