Programul „Prima Casa” a DEPĂȘIT pragul de 1 500 de beneficiari. Suma totală a GARANȚIILOR active este de peste 365 de milioane de lei
2140
Din luna martie 2018 și până în prezent, 1 517 de familii şi tineri din R. Moldova şi-au procurat locuințe în cadrul Programului „Prima Casă”, lansat de Guvern. Beneficiarii sunt 1 102 de familii tinere și 415 tineri necăsătoriți.
Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), numărul beneficiarilor programului va crește, deoarece pe lângă cele 1 517 credite acordate, mai sunt 11 cereri acceptate, iar în curând urmează să fie semnate contractele de credit. Alte 18 cereri sunt complete și urmează să fie acceptate spre examinare. De asemenea, 32 de cereri sunt analizate, iar în curând se va da un verdict în privința acestora.
Suma totală a garanțiilor active este de peste 365 de milioane de lei, iar suma creditelor oferite de bănci depășește 731 de milioane de lei.
Valoarea medie a unei locuințe este de 564 de mii de lei, iar suprafața medie – de 59,26 de metri pătrați.
Peste 93,6% sau 1 420 de locuințe procurate prin intermediul Programului „Prima Casă” sunt localizate în localitățile urbane, iar 6,39% sau 97 de locuințe sunt amplasate în localitățile rurale. Vârsta medie a beneficiarilor este de 31 de ani.

27.05.2019
14:22
02.05.2019
11:30
26.03.2019
13:00
04.02.2019
13:35
14.01.2019
11:41
26.12.2018
13:19
12.12.2018
14:08
10.12.2018
13:19
03.12.2018
13:00
01.11.2018
08:30
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















