Program NAȚIONAL: Potenţialul de resurse minerale din România, INVENTARIAT
2162
Mediafax
Guvernul de la București a adoptat, în şedinţa de joi, un proiect de lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional, prin care se va inventaria potenţialul geologic de resurse minerale.
Este un instrument la dispoziţia Guvernului pentru evidenţierea de noi resurse minelare neregenerabile, inclusiv resurse minerale critice şi apă subterană destinată potabilizării sau utilizării industriale în contextul echilibrării balanţei dintre extracţie şi epuizare. Pe scurt, discutăm despre faptul că, în sfârşit, vom reuşi să avem o imagine cât se poate de clară pe tot ce înseamnă resursă în momentul de faţă astfel încât să se poată face o exploatare judicioasă şi cu proiecţie pe termen lung a resurselor statului român, a declarat Mihai Fifor la începutul şedinţei de guvern, scrie Mediafax.
Programul îşi propune, printre altele. asigurarea datelor necesare bazei de ofertare a lucrărilor de explorare viitoare; actualizarea informaţiilor privind baza de substanţe minerale utile naţionale; furnizarea studiilor/rapoartelor de sinteză de evaluare şi interpretare a informaţiilor şi sprijinirea autorităţilor centrale şi locale în fundamentarea programelor de dezvoltare economică viitoare pornind de la baza de materii prime, respectiv de substanţe minerale utile identificate la nivel naţional, regional şi local.
„Fondurile necesare pentru finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei. Implementarea Programului se face etapizat, prin procedură competitivă de ofertare deschisă, transparentă şi nediscriminatorie în condiţii de piaţă, conform legislaţiei specifice achiziţiilor publice", explică Guvernul.
Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, la propunerea Ministerului Economiei şi cu avizul ANRM, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă metodologia de aplicare a legii.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
14:19
07.08.2026
14:17
07.08.2026
14:00
07.08.2026
13:46
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
07.08.2026
10:37
07.08.2026
09:59
07.08.2026
09:12
07.08.2026
08:53
07.08.2026
08:51
07.08.2026
08:46
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















